Dinamo face un profit important din vânzarea de bilete pentru derby-ul cu FCSB: „Am fost optimist încă de la început!”

Dinamo face un profit important din vânzarea de bilete pentru derby-ul cu FCSB. Marele meci este programat duminică, de la 21:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sportpesurse.ro.

Dinamo face un profit important din vânzarea de bilete pentru derby-ul cu FCSB: „Am fost optimist încă de la început!”

Romeo Bănică, directorul pe zona de marketing al lui Dinamo, a precizat că se așteaptă la un număr impresionant de fani: peste 40.000. Într-un asemenea scenariu, clubul dinamovist ar putea face un profit de 350.000 de euro.

„Am fost optimist de la început și chiar am crezut în acest target de 40.000 de bilete vândute pentru derby-ul cu FCSB. Astăzi, cu trei zile înainte de marele meci, pot confirma că am depășit deja 38.000 de bilete vândute.

Tradiția ne arată că aproximativ 10% dintre spectatori își cumpără biletele direct de la casă, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la cel puțin 3.800 de spectatori suplimentari.

Cred că acest target nu doar că va fi atins, dar va fi chiar depășit. Mai mult, sper să depășim recordul stabilit în mai 2013, când am avut 43.789 de spectatori.

Undeva pe acolo (n.r. 350.000 de euro), dar există mai multe variabile de luat în considerare, pentru că pot apărea amenzi în urma unui asemenea meci. Apoi, există riscul de a avea scaune rupte sau alte lucruri distruse, pe care trebuie să le plătești. E greu să spui, înaintea meciului, care va fi profitul. Știi cât costă organizarea unui meci. Totodată, costurile diferă în funcție de securitate, pază, curățenie, și de câte sectoare deschizi.

Costurile cresc progresiv în funcție de numărul de bilete vândute: mai mulți stewarzi, mai multe garduri de închiriat, mai multe alte servicii de asigurat. Atunci, într-adevăr, costurile cresc progresiv, nu doar încasările. Dar asta nu înseamnă că este neapărat un lucru bun”, a spus Romeo Bănică, potrivit Radio Dinamo.

EXCLUSIV Paul Anton știe ce înseamnă un derby Dinamo – FCSB: „Visul oricărui jucător”. Ce șanse le dă „câinilor”

Ajuns la 33 de ani, Paul Anton evoluează acum în Ungaria, pentru formația ETO Gyor. Mijlocașul are un trecut dinamovist și a evoluat în tricoul „câinilor” în perioadele 2015 – 2016, 2017 – 2018, respectiv 2020 – 2021.

Paul Anton a purtat banderola de căpitan a lui Dinamo în mai multe derby-uri, iar acum a dezvăluit ce înseamnă pentru un fotbalist să ia parte la un astfel de meci. Totodată, mijlocașul a spus și cum erau motivați străinii înaintea unui duel de asemenea anvergură.

90 de meciuri, 14 goluri și 9 assist-uri reprezintă cifrele lui Paul Anton în tricoul lui Dinamo.

„E visul oricărui jucător care se apucă de fotbal să fie de o parte sau de cealaltă la acest derby. E o atmosferă deosebită, altă emulație, emoție. Ceva frumos, merită să trăiești asta cel puțin o dată în carieră. Mă bucură că Dinamo e într-o formă sportivă foarte bună. Cred că va fi un meci disputat.

Văd 50-50%. FCSB are o doză de încredere datorită rezultatelor din cupele europene, dar când Dinamo este gazdă nu este simplu să joci. Diferența aia mica de încredere va fi anulată de cei din tribună, sunt convins de treaba asta.

(n.r. cum reușea să-i motiveze pe străini în calitate de căpitan) Să știi că și străinii care vin la un club precum Dinamo se interesează unde vin, ce derby-uri sunt. Până când ajung la un meci de genul acesta își dau seama unde au venit. Văd în vestiar ce fac jucătorii români, discutăm și intră și ei în acea atmosferă”, a spus Paul Anton, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare