Dinamo comemorează 24 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan! Mesaj emoționant postat de club pentru „Unicul Căpitan”

Dinamo comemorează 24 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, „Unicul Căpitan” al clubului bucureștean.

Dinamo comemorează 24 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan. Mesaj emoționant pe rețelele de socializare

Cătălin Hîldan s-a stins din viaţă la numai 24 de ani, pe 5 octombrie 2000. Mijlocaşul „câinilor” s-a prăbușit pe teren la Oltenița, în timpul unui meci amical.

Iată mesajul emoționant postat de Dinamo pe rețelele de socializare ale clubului în memoria lui Cătălin Hîldan:

„A fost ’48 și apoi a fost 73′.

Primii 51 de ani ne-au oferit povești, al 52-lea ne-a dat legenda. Anul 2000, luna octombrie, ziua 5, minutul ’73, fluier final.

De-atunci, an de an, se fluieră în minutul 73 și meci de meci strigăm tare până la cer, pentru El.

Numele Peluzei, spiritul, chipul și idealul în tricou alb-roșu. Te purtăm peste tot, Cătălin. De 24 de ani doar timpul trece”, a transmis Dinamo, pe contul oficial de Facebook.

Nimic nu a mai fost la fel pentru Florin Răducioiu, după moartea lui Cătălin Hîldan

Răducioiu se poate mândri cu faptul că este primul jucător din România care a evoluat în cele cinci campionate de top ale Europei. În plus, se poate lăuda și cu trofeul Champions League cucerit alături de AC Milan, în sezonul 1993/1994. A făcut pasul în spate de la națională la doar 26 de ani.

Acesta a povestit cum a fost afectat de moartea Unicului Căpitan. Florin Răducioiu a dezvăluit că nu a fost prezent la partida de tristă amintire, pe parcursul căreia Cătălin Hîldan a murit. Totul s-a petrecut pe data de 5 octombrie 2000, pe durata unui amical disputat la Oltenița, din cauza unor probleme cardiace ale „câinelui”. Avea doar 24 de ani.

„Tragedia lui Cătălin Hîldan m-a copleșit în adevăratul sens al cuvântului. Nu am fost la acel meci teribil. Aveam câteva zile în plus de vacanță de la domnul Cornel Dinu și nu am jucat amicalul. La scurt timp am revenit în țară, am mers la înmormântare și după ce am văzut atmosfera aia apăsătoare, am luat decizia de a pleca, de a renunța.

A fost unul dintre cele mai triste evenimente pe care le-am trăit vreodată. Am zis atunci că nu mai vreau să joc fotbal pentru că am fost profund marcat de moment”, a spus Florin Răducioiu, fiind invitat de Cătălin Oprișan la podcastul „Vreau să Știu”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare