Dinamo a scăpat de gol cu Hermannstadt, după o fază analizată de VAR timp de 6 minute | FOTO

Dinamo a fost iertată de un gol în debutul meciului cu Hermannstadt, din runda 1 a playout-ului. Faza a fost analizată de sistemul VAR timp de 6 minute.

Cu o singură înfrângere în ultimele 6 partide, Dinamo se află pe val. Zeljko Kopic spera să profite de entuziasmul din jurul echipei, pentru a da lovitura la Sibiu. Meciul nu a început însă bine pentru oaspeți, care au scăpat ca prin urechile acului de un gol în minutul 10.

Dinamo, iertată de gol cu Hermannstadt după o fază analizată de VAR

Ianis Stoica a deschis scorul cu Dinamo, în minutul 10. Fostul atacant al FCSB a pus latul la o minge centrată de Butean, din partea dreaptă.

În drumul spre atacant, mingea l-a atins ușor și pe Daniel Paraschiv, iar Ovidiu Hațegan a dictat offside.

Faza a fost analizată de sistemul VAR, care a trecut rapid peste un posibil fault al lui Daniel Paraschiv la Homawoo.

Rareș Vidican și Cosmin Vatamanu au avut nevoie de 6 minute pentru a analiza faza. În cele din urmă, decizia inițială a lui Ovidiu Hațegan a fost menținută, iar scorul a rămas neschimbat.

La meciul de la Sibiu, Ovidiu Hațegan a fost ajutat de asistenții George Neacșu și Adrian Vornicu.

În cele din urmă, același Ianis Stoica avea să deschidă scorul cu al treilea gol personal de la venirea la Hermannstadt.

ECHIPELE DE START:

Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Bejan, Opruț – Balaure, Murgia, Sota Mino, Ianis Stoica – Neguț, Paraschiv
Rezerve: Muțiu, I. Pop, Etienne, Antoche, N’Goma, D. Iancu, G. Iancu, Bucuroiu, Biceanu, Jipa, Ciubotaru, Fonseca
Absenți: A. Oroian (suspendat), Ionuț Stoica
Antrenor: Marius Măldărășanu

Dinamo: Golubovici – Patriche, Velkovski, Homawoo – Moura, Pavicic, Ilic, Bordușanu – Milanov, Abdallah, Gregorio
Rezerve: Răilean, Edgar Ie, C. Costin, Began, Selmani, Iglesias, D. Irimia, P. Neagu, Bani, A. Irimia, N. Roșu, Amzăr
Absenți: Politic, Gnahore (nerecuperați)
Antrenor: Zeljko Kopic

Stadion: Municipal (Sibiu)
Arbitru: Haţegan Ovidiu (Arad) / A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel), A2: Vornicu Adrian (Iaşi) / Arbitru VAR: Vidican Rares George (Satu Mare), Arbitru AVAR: Vatamanu Cosmin (Bucureşti)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare