Dinamo, 3 din 3 în Liga Campionilor la handbal masculin! Eurofarm Pelister a fost demolată la București. Cupara, accidentat înaintea marelui duel cu Xavi Pascual

Joi, 26 septembrie, Dinamo a dat piept cu HC Eurofarm Pelister, în runda cu numărul trei a acestei ediții de Liga Campionilor la handbal masculin. „Dulăii” au pornit contra adversarilor din postura de lideri ai grupei A, din care mai fac parte Orlen Wisla Plock, Veszprem HC, PSG, Fredericia Handbold Klub, Fuchse Berlin și Sporting Lisabona.

Elevii lui David Davis au reușit să se impună în primele două etape, în duelurile cu Fredericia și Orlen Wisla Plock. Au continuat șirul evoluțiilor bune în cupele europene, împotriva celor de la Eurofarm.

Dinamo a făcut spectacol cu Eurofarm Pelister, în Sala Polivalentă, în etapa #3 a Ligii Campionilor

Confruntarea de la București a început cu o paradă frumoasă a lui Cupara, experimentatul portar al campionilor României. După cinci minute de joc, Dinamo conducea cu 3-2. Adversarii au egalat, dar Thrastarson, islandezul lui David Davis, i-a adus din nou pe „dulăi” în avantaj.

Cupara a avut o altă intervenție salvatoare în minutul nouă, iar câteva secunde mai târziu Ladefoged a fost faultat de Kuzmanovski, care a văzut și cartonașul galben. Haukur Thrastarson a marcat, iar Dinamo conducea cu 5-4. Gazdele s-au desprins la trei goluri diferență pe tabelă la jumătatea primului act.

După 20 de minute, handbaliștii din „Ștefan cel Mare” aveau două goluri în fața adversarilor. A urmat desprinderea jucătorilor lui Dinamo, care au intrat la vestiare cu un avantaj de șase goluri, scor 19-13. Este important să precizăm că Cupara a fost lovit în minutul 24, părăsind suprafața de joc. Iancu i-a luat locul în poarta lui Dinamo.

Nu a mai revenit pe teren, însă „dulăii” s-au descurcat cu brio în fața celor de la Eurofarm Pelister. Cu nouă minute rămase de disputat, Dinamo conducea cu 28-20, având un avantaj liniștitor în fața celor aproximativ 3.000 de fani care s-au prezentat în Sala Polivalentă. Scor final 34-25, iar bucureștenii continuă șirul victoriilor în Ligă.

„Pentru a realiza ce ne dorim, trebuie să câștigăm meciurile de pe teren propriu”

Înaintea confruntării cu Eurofarm Pelister, David Davis, principalul celor de la Dinamo, a oferit o declarație. Antrenorul „dulăilor” a exclus din start varianta unui rezultat care să nu aducă cele două puncte în „desaga” echipei sale.

„Suntem pregătiți și mentalitatea noastră ne obligă să jucăm la victorie, să facem în continuare puncte în grupă. Pentru a realiza ce ne dorim, trebuie să câștigăm meciurile de pe teren propriu. Toți jucătorii sunt valizi și ne gândim doar la victorie în partida cu Eurofarm”, a declarat tehnicianul dinamoviștilor.

  • Dinamo este lider și în competiția internă, înregistrând patru victorii în patru etape.
  • Trupa pregătită de David Davis se pregătește pentru duelurile stelare cu Veszprem și PSG. Veszprem este antrenată chiar de Xavi Pascual, fostul tehnician al bucureștenilor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare