Ianis Hagi a început doar pe banca de rezerve cel mai recent episod din „Old Firm Derby”, dintre Rangers și Celtic, meci terminat la egalitate, scor 1-1, pe „Ibrox Park” din Glasgow.
Ianis Hagi s-a accidentat în „Old Firm Derby” dintre Rangers și Celtic și a fost schimbat după doar 17 minute de la momentul în care a fost introdus pe teren
Internaționalul român a fost totuși introdus pe teren în minutul 66 de către antrenorul Barry Ferguson, în locul lui Bajrami, pentru ca, după doar 17 minute, să fie schimbat cu Bailey Rice din cauza unei accidentări. (AICI VIDEO cu momentul în care Ianis Hagi s-a accidentat)
Momentan nu se cunosc prea multe detalii referitoare la gravitatea problemei medicale, dar există posibilitatea ca mijlocașul ofensiv să fie indisponibil în mare parte pentru acest final de sezon, care în principiu este și ultimul pentru el în tricoul lui Rangers.
Asta pentru că, după cum se știe deja destul de bine, fiul lui Gică Hagi mai are contract cu actuala echipă doar până în această vară, iar până în prezent nu s-a ajuns la un acord între el și conducerea clubului pentru prelungirea înțelegerii, fiind de așteptat în linii mari ca acest lucru nici să nu se mai întâmple în cele din urmă.
Ultimele informații referitoare la viitorul internaționalului român
Așadar, este destul de probabil ca acesta să fi fost ultimul „Old Firm Derby” pentru Ianis Hagi, cel puțin pentru o anumită perioadă, asta dacă nu cumva urmează să se petreacă o răsturnare spectaculoasă de situație din acest punct de vedere, așa cum de altfel se speculează de câteva zile în presa de sport din Scoția.
Concret, se crede că există o anumită posibilitate ca Steven Gerrard să revină pe banca tehnică a celor de la Rangers în această vară. Fostul mare fotbalist de la Liverpool a avut o relație foarte bună cu jucătorul român în primul său mandat pe „Ibrox”, mai exact în acel sezon 2020-2021, în care protestanții din Glasgow au câștigat campionatul fără să piardă vreun meci.
Astfel, se presupune într-o anumită măsură că, în cazul în care scenariul revenirii lui Gerrard se materializează în cele din urmă, ar fi destul de posibil ca și Ianis Hagi să continue la Rangers, în principiu la cererea englezului, situație în care ar fi de așteptat ca oficialii clubului să depună anumite eforturi financiare în viitorul apropiat pentru a-l convinge totuși pe român să își prelungească înțelegerea.