Dezamăgit crunt de Dinamo, Ioan Andone a izbucnit după remiza cu Voluntari: ”Te doare inima!”

Ioan Andone (64 de ani) i-a criticat pe dinamoviști după remiza cu Voluntari, 1-1. Fostul mare jucător și antrenor din ”Ștefan cel Mare” crede că jucătorii nu sunt cu adevărat profesioniști. ”Fălcosul” spune că Dinamo trebuie să schimbe strategia, chiar cu riscul retrogradării.

A fost doar remiză între Dinamo și Voluntari, iar ”câinii” nu mai sunt la mâna lor în lupta pentru evitarea retrogradării. ”Suntem blestemați”, este convins Amzăr. Mai aproape de realitate, Mircea Lucescu a dat vina pe calitatea scăzută a jucătorilor, dar și a pregătirii tehnice.

Andone dă de pământ de Dinamo

Andone a urmărit meciul de pe Arcul de Triumf alături de Mircea Lucescu. ”Fălcosul” nu a ascuns că situația în care a ajuns echipa îi provoacă suferință.

”Jocul foarte slab, nu ai ce să vorbești. O fi încărcătură, dar nu cred că străinii simt ceva. Cel mai rău lucru pentru Dinamo. Eu cred că e o mare mare problemă. Și dacă te duci în B, promovezi și la anul, care e problema? Eu nu cred că vreunul de aici a jucat cu sufletul.

Zici că sunt profesioniști. Dar sunt profesioniști la salariu, dar nu la rezultate. Lumea nici nu vede dorință. Doar sa arunci niște mingi. Mă așteptam la mai mult.

Pierzi meciuri, dar nu pierzi consecutiv. Aici trebuie să lucrezi tu ca antrenor. Ei au pierdut multe puncte în ultimele minute.

Dacă fac șase puncte (cu U Cluj și cu UTA – n.r.), sunt șanse să te duci la baraj. Noi sperăm, dar va fi greu, foarte greu”, a declarat Ioan Andone, la finalul partidei.

Andone: ”Te doare inima!”

”Dinamo trebuie să schimbe strategia, cu jucători români, să o ia de la capăt. Nu moare Dinamo. Uite, suporterii sunt aici, te doare inima.

Noi, cei care am jucat și știm cum am trăit aici la Dinamo, noi suferim.

Dacă salvează echipa, Kopic va rămâne, dacă nu salvează, va pleca”, a mai spus Andone.

ECHIPELE DE START:

Dinamo (3-5-3): Golubovic – Patriche, Velkovski, Homawoo – Moura, Milanov, Gnahore, Pavicic, Amzăr – Gregorio, Selmani

Rezerve: Răilean, Gago, D. Irimia, Ilic, Politic, Bordușanu, Neagu, Bani, R. Grigore, A. Irimia, Roșu, C. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic

Voluntari (5-3-2): Fernandez – Boboc, Turda, Matricardi, Armaș, Aliji – Cascini, Crepulja, Rață – Lambrinoc, Nemec

Rezerve: Vâlceanu, Paz, Droppa, Răduț, Dumiter, Merloi, D. Florea, R. Popescu, Carnat, Roemer, Voican, A. Ciobanu
Antrenor: Florin Pîrvu

Stadion „Arcul de Triumf”
Arbitru: Radu Petrescu. Asistenți: Radu Ghinguleac (ambii din București), Romică Bârdeș (Pitești)
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu. Asistent VAR: Mihăiță Necula (ambii din București)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare