Destinație total neșteptată pentru Andrea Compagno! Unde poate ajunge atacantul ratat de Rapid și CFR

După aproape un an petrecut în China, Andrea Compagno (28 de ani) a plecat de la Tianjin Teda.

Andrea Compagno, propus în Egipt

Andrea Compagno a fost unul dintre cei mai buni marcatori din China, însă, chiar și așa, a plecat de la Tianjin Teda. Pe urmele atacantului italian s-au aflat mai multe formații, printre care Rapid și CFR, însă cele două nu l-au putut convinge pe fotbalist să revină în România.

Andrea Compagno nu a semnat până acum cu noua echipă, însă apar primele indicii referioare la viitoarea destinație a atacantului. Este vorba despre Zamalek, ocupanta locului 2 din campionatul Egiptului.

Amr Gaballah, un cunoscut jurnalist egiptean, a dezvăluit că Andrea Compagno le-a fost propus celor de la Zamalek, aflați în căutarea unui atacant. Italianul a impresionat cu cifrele sale din ultimele sezoane și poate face obiectul unui transfer în această iarnă.

Reamintim că Zamalek a fost în conflict cu Rapid în vară pentru Aaron Boupendza. Inițial, atacantul ar fi semnat cu clubul din Egipt, iar mai apoi a sosit în România, lucru care i-a înfuriat pe africani, care au făcut reclamație la FIFA.

Andrea Compagno anunța că și-a găsit echipă

După ce a confirmat în România, Andrea Compagno a făcut-o și în China, însă atacantul italian a plecat din Asia după aproape un an. În ultimele săptămâni, fotbalistul a fost curtat de echipe precum CFR, Rapid sau Genoa, iar acum anunță că s-a înțeles cu noul club, fără să îi pomenească însă numele.

Singurul indiciu dat de Andrea Compagno a fost acela că noua sa echipă va fi din afara Italiei, semn că varianta Genoa a picat.

„Cred că mi-am găsit echipă. Totuși, în fotbal nu e nimic sigur până nu semnezi. (n.r. dacă e din străinătate) Așa se pare„, a spus Compagno, potrivit Gazetta dello Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare