Dennis Man ar putea rămâne în Germania, chiar şi după finalul aventurii la EURO 2024. Granzii din Bundesliga, la picioarele lui

Dennis Man a reuşit un meci fantastic în faţa Ucrainei, scor 3-0. Jucătorul Parmei a pasat la două dintre cele trei goluri ale tricolorilor. Ioan Becali, care îi reprezintă pe impresarii ce se ocupă de destinele fostului mijlocaş de la FCSB, a fost în tribunele arenei din Munchen împreună cu emisari ai cluburilor din Bundesliga.

Borussia Dortmund este cel mai mare nume din Germania ce se interesează de fotbalistul de 25 de ani.

Borussia, sfătuită să se grăbească pentru transferul lui Man

Presa din Germania le-a transmis şefilor finalistei din UEFA Champions League să se grăbescă dacă doresc să-l transfere pe internaţionalul român.

”Dennis Man a avut o prestație excelentă și a ieșit în evidență. Extrema României a strălucit cu dribblingul său și a contribuit la toate cele trei goluri. Borussia Dortmund a urmărit jocul foarte atent.

S-a zvonit mai multe săptămâni că Dortmund este interesată de jucătorul Parmei. Dacă nu vor reuși să îl transfere definitiv pe Jadon Sancho, Man poate fi considerat o alternativă serioasă pentru postul de extremă dreapta. După meciul cu Ucraina, Borussia Dortmund ar trebui să fie convinsă că Man poate impresiona și pe marile scene ale fotbalului.

Oficialii lui Dortmund nu ar trebui să aștepte foarte mult pentru a-l transfera. După această prestație, este greu de crezut că interesul pentru fotbalistul român nu se va mări”, au scris nemții de la Derwesten.de, conform sport.ro.

Man l-a copiat pe Gică Hagi

După un sezon excelent la Parma, Dennis Man a fost titularizat de Edi Iordănescu în primul meci al României la EURO 2024. Fotbalistul i-a răsplătit încrederea selecționerului și a pasat decisiv la golurile lui Nicolae Stanciu și Denis Drăguș.

Dennis Man a bifat astfel o performanță pe care nu a mai atins-o nimeni la naționala României din anul 1994. Atunci, la Cupa Mondială din America, Gică Hagi oferea două assist-uri în meciul contra Columbiei, atunci când „Regele” îl servea de două ori pe Florin Răducioiu, într-o victorie cu 3-1.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare