Meciul pierdut de Farul în fața celor de la Sepsi în etapa a 25-a din sezonul regulat l-a determinat pe Denis Alibec să treacă la acuzații. Gazdele întâlnirii de la Sfântu Gheorghe s-au impus cu un gol marcat din penalty în minutul 17, iar „marinarii” nu au fost de acord cu lovitura de pedeapsă acordată covăsnenilor ulterior contactului dintre Ciobanu și El Sawy.
În legătură cu șansele constănțenilor de a se califica în play-off-ul SuperLigii, experimentatul vârf de sub comanda lui Gică Hagi a dat un verdict alarmant.
Denis Alibec a depus armele: „Eșecul ne scoate definitiv din luptă”. Farul vrea Cupa cu orice preț
Precum Gică Hagi, Alibec a criticat arbitrajul, după care a comunicat că în viziunea lui Farul nu prezintă o perspectivă prea luminoasă în ecuația obținerii biletelor pentru faza următoare a competiției.
Astfel, fotbaliștilor de la malul mării le rămâne la îndemână doar cucerirea Cupei României. Denis Alibec a subliniat importanța câștigării trofeului.
„M-am uitat acum pe reluare, mi s-a părut foarte ușor acordat penalty-ul celor de la Sepsi. Cred că eșecul ne scoate definitiv din lupta pentru play-off, pentru că e greu să mai ajungem celelalte echipe din urmă. Noi trebuie să câștigăm toate meciurile și nici atunci nu suntem siguri.
A fost un meci echilibrat, am ajuns acolo, dar nu am marcat, nu am dat la poartă. Ne-a lipsit ultima pasă, am fost puțin crispați. Dacă vom ajunge în play-out, cu siguranță că vom juca pentru locul șapte. Cupa este importantă pentru noi”, a spus Denis Alibec, după meciul cu Sepsi.
- Farul este pe locul 12, cu 28 de puncte acumulate, în timp ce Sepsi se află pe poziția a 7-a, cu 9 puncte în plus.
Declarația lui Gică Hagi
După cum a fost cazul și la flash-interviul lui Denis Alibec, Gică Hagi s-a arătat sceptic cu privire la șansele pe care le prezintă Farul la calificarea în play-off în ultimele runde din sezonul regulat.
„Am luat galben (n.r. după câteva clipe de tăcere). Am luat galben, ce să zic? La noi, penalty, care mă face să râd. Ce să zic? Noi am avut penalty, cum am avut la Constanța, așa cum au avut ei cu Aioani, aici, când portarul nu dă în minge și se duce…
Nici nu știu ce să zic… Știu că e fotbal, dar sunt lucruri care mă depășesc. Iau și cartonaș pentru că întreb niște lucruri. Asta e…
Ce să-mi explice? Nu trebuie mie să-mi explice. Ideea este că modul de interpretare e diferit de la meci la meci. Nu mai înțelegem nimic. Contează și partea noastră, ce trebuia să facem.
Dacă ăla e penalty, al lor… Îți vine…. Ce contact e ăla de penalty? Apoi, penalty clar la noi, portarul nu atinge mingea, se duce în jucătorul nostru, e fault clar. Oamenii iau decizii. Pentru unii e o interpretare, pentru alții e alta. Apoi, mii de scuze…
Jucătorul a pus piciorul în pământ, nu i-a făcut nimic, nu l-a atins, cum să dai penalty? Iar la noi, a fost clar și nu s-a dat. La Constanța, aceeași fază, s-a dat penalty la Rivaldinho, probabil în compensație.
Sunt lucruri care mă depășesc. Da, era un joc important, dar cred că da (n.r. nu mai are Farul șanse la play-off). Trebuie să strângem rândurile”, a transmis Gică Hagi.