Demers inedit făcut de „câini” înainte de Dinamo – Poli Iași. Motivul pentru care au scos la vânzare bilete, deși au terenul suspendat

Înainte de meciul Dinamo – Poli Iași, care a fost programat să se dispute pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală duminică, 14 aprilie, cu începere de la ora 18:15, în cadrul etapei a patra din play-out-ul actualei ediții de Superliga, oficialii clubului din „Ștefan cel Mare” au decis să scoată la vânzare bilete.

Asta deși, după cum se știe deja foarte bine, „câinii” au în continuare, până la finalul sezonului, terenul suspendat din cauza acelor incidente petrecute înaintea partidei cu UTA, iar la jocurile considerate pe teren propriu rămase de jucat în acest campionat au acces doar copiii cu vârste de până la 14 ani, plus anumiți însoțitori adulți, conform regulamentului, ei beneficiind de intrare liberă pe stadion.

„Câinii” au scos la vânzare bilete virtuale pentru meciul Dinamo – Poli Iași, de pe „Arcul de Triumf”

Motivul este constituit de dorința de a susține financiar activitatea de la Centrul de Copii și Juniori de la Dinamo. Astfel, prin intermediul unui comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a clubului alb-roșu, suporterii sunt invitați să achiziționeze bilete virtuale pentru acest meci cu Poli Iași, la prețul unic de 10 lei.

„Virtual, locul tău pe „Arc” e aici!

Pe „Arc” am fost, până în acest play-out, toți pentru unul și unul pentru toți și le-am arătat tuturor ce înseamnă spiritul lui Dinamo!

Am avut, etapă de etapă, un stadion plin de „câini”, probabil cel mai bun jucător văzut în România.

De aici sau din afara țării, suporterii își doresc să fie prezenți, măcar virtual, pe unul dintre scaunele „Arcului”, pentru a-și demonstra, încă o dată, atașamentul față de culorile clubului.

Încasările din biletele virtuale puse în vânzare la meciul cu Poli Iași vor fi direcționate către Academia Dinamo, pentru copiii și juniorii clubului”, a fost mesajul transmis de dinamoviști. 

Soluția oferită de Cristi Borcea pentru depășirea acestui moment dificil de la echipa sa de suflet

Legat de această suspendare a terenului pentru meciurile considerate pe teren propriu s-a exprimat recent și Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, cel care i-a sfătuit pe actualii conducători ai clubului să facă eforturi suplimentare în perioada imediat următoare, inclusiv din punct de vedere financiar, pentru a-i motiva pe jucători și pentru a suplini astfel absența fanilor din tribune. 

„Ne-au lăsat fără cel mai bun jucător (n.red prin decizia FRF, apoi a LPF)! Ce să mai vorbim, gata, nu mai avem conducătorul de joc! Suporterii reprezentau cel mai puternic și mai fidel jucător al lui Dinamo. Nu de ieri, de azi.

Situația e clară: șefii de acum ai clubului trebuie să doarmă la Săftica până la finalul campionatului. În lipsa «lui», a celui mai important jucător.

Și să compenseze, cu bani. Cu ce altceva?! Băieții trebuie să simtă «cașcavalul». Situația este grea, este disperată”, a spus Cristi Borcea, potrivit gsp.ro. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare