Decăderea lui David Miculescu poate fi stopată într-un singur fel. Sfaturi din studioul Digi Sport pentru jucătorul de la FCSB

David Miculescu este unul dintre atacanții în care Gigi Becali își pune încrederea pentru a pune capăt finalului de sezon, iar Ilie Dumitrescu i-a oferit câteva sfaturi lui Miculescu înaintea confruntării de sâmbătă cu Farul Constanța.

Ilie Dumitrescu „Este un jucător care poate să facă diferența.”

Cu Florinel Coman ieșit accidentat de pe teren la meciul cu Sepsi, scor 2-2, este de așteptat ca Elias Charalambous să-i ofere șansa în atac lui David Miculescu.

Despre atacantul celor de la FCSB a vorbit și Ilie Dumitrescu, iar expertul Digi Sport i-a oferit câteva sfaturi lui Miculescu. Mai pe scurt, „Mister” este de părere că Miculescu are calități pentru a progresa și pentru a deveni un fotbalist determinant pentru liderul din SuperLiga.

„Miculescu mi-a plăcut în ultimele meciuri în care a intrat. Îi recomand asta, să-și asume mai mult, pentru că are calitate. Este un jucător care poate să facă diferența.

Trebuie să-și asume mai mult, să îmbrace tricoul ăla pe care-l are și să lase puțin din confortul acela… Doar să fie acolo… să fie un jucător util.

Nu, trebuie să faci diferența, pentru că are toate calitățile. Dacă se uită la emisiune, dacă nu…, mă rog”, a spus Ilie Dumitrescu, prezent în studioul Digi Sport.

Mihai Stoica „Să punem punct”

Mihai Stoica a transmis un mesaj înaitea duelului cu Farul lui Gică Hagi. Acesta așteaptă la stadion peste 30.000 de suporteri care să încurajeze echipa și să o poarte către un rezultat pozitiv.

„Pentru 30.000 de suporteri roș’ albaștri nici vacanța de Paște nu mai are întâietate. Că sunt din București, Buzău sau Oradea (mai ales Oradea), nu mai contează.

Haideți să facem un punct CA SĂ PUNEM PUNCT”, a scris Mihai Stoica, pe rețelele sociale.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare