Debusolați, fanii lui Rangers îl roagă pe Ianis Hagi să nu plece! Viitorul românului, subiect de discuții pentru The Scottish Sun

Ianis Hagi, mijlocașul român al lui Rangers, a marcat un gol fabulos în meciul cu Aberdeen. Trupa din Glasgow a obținut o remiză, scor 2-2, în deplasare, grație reușitei superbe a internaționalului „tricolor”.

După fluierul final, Ianis Hagi a oferit o declarație. Cu acea ocazie, el a întocmit analiza confruntării cu Aberdeen și a explicat că nu are de gând să plece de la Rangers.

Suporterii lui Rangers, înspăimântați de varianta reprezentată de pierderea lui Ianis Hagi: „Au reacționat, rugându-l să rămână”

S-a vorbit destul de mult în ultimul timp despre faptul că ar urma ca Ianis Hagi să meargă în Turcia, la Fenerbahce. După „bijuteria” izbutită în poarta lui Aberdeen, fotbalistul român s-a arătat extrem de deranjat de faptul că i-au fost atribuite cuvinte pe care nu le-a exprimat. Bineînțeles, totul are legătură cu scenariul plecării sale. Ianis a dat un verdict ferm: nu își dorește să se despartă de Rangers!

Chiar și așa, fanii grupării din capitala Scoției rămân în alertă. Ianis Hagi nu vrea să plece, dar momentan nu a semnat un nou contract, iar acest detaliu îi sperie pe suporteri.

Jurnaliștii de la The Scottish Sun au tratat subiectul și au povestit că susținătorii lui Rangers l-au rugat pe fiul lui Gică Hagi să nu își ia „adio” de la „Ibrox Park”. Au făcut-o în secțiunea de comentarii a postării propagate de Ianis Hagi pe rețelele sociale, prin intermediul căreia a catalogat zvonurile drept unele de tip fake news.

„Fiul legendarului Gică Hagi a negat că ar vrea să plece, catalogând acea informație drept «fake news». Nu a semnat, însă, un nou contract cu Rangers. Nu se știe dacă se va întâmpla asta în viitorul apropiat. Fanii au reacționat, rugându-l să rămână”, au notat ziariștii britanici.

Afirmațiile făcute de Ianis Hagi după confruntarea cu Aberdeen

„A fost o chestie instinctivă (n.r. la gol). Cumva, mingea a ajuns la mine și i-am pasat pe culoar lui Cyriel (n.r. Dessers). A fost o ocazie bună. Evident, am avut ghinion lovind bara, dar până la urmă mingea a ajuns la Jefte, i-am cerut-o și am încercat să șutez. Sunt fericit că am reușit să înscriu.

Înțeleg, viitorul meu nu e sigur, cu contractul scadent la finalul sezonului, dar nu pot să accept că îmi sunt puse cuvinte în gură, lucruri pe care nu le-am spus niciodată.

Vreau să fie clar, nu am spus niciodată că aș vrea să plec de la Rangers. Vreau să fie clar! Știți cât de fericit sunt să fiu aici, cât de mult iubesc acest club. Voi face totul pentru el. Acum vreau să mă concentrez pe meciul de joi (n.r. cel cu Athletic Bilbao, reprezentând returul dublei manșe din sferturile de finală ale acestei ediții de UEFA Europa League), a declarat, printre altele, Ianis Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare