Florin Tănase nu a făcut parte din lotul campioanei României pentru meciul FCSB – UTA, disputat pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală în etapa a opta din Superliga.
Inițial, imediat după aflarea acestei vești, s-a crezut că decizia a venit ca urmare a dorinței de menajare a fotbalistului în vârstă de 29 de ani, în contextul în care el nu s-ar afla încă la nivel optim din punct de vedere fizic, iar joi seară a fost titular în partida retur cu LASK Linz din play-off-ul Europa League, câștigată de echipa roș-albastră cu scorul de 1-0 pe stadionul Steaua.
Florin Tănase, în afara lotului pentru meciul FCSB – UTA din cauza unei probleme medicale apărute recent în familia sa
Doar că lucrurile nu au stat de fapt chiar așa. La flash-interviul oferit cu puțin timp înaintea startului jocului contra echipei antrenate de Mircea Rednic, Elias Charalambous a fost întrebat, așa cum era de așteptat să se întâmple, și în legătură cu această chestiune, iar el a explicat că s-a ajuns la această decizie din cauza faptului că în familia lui Tănase a existat recent o problemă de natură medicală, mai concret un virus posibil gripal, și s-a preferat astfel, cel mai probabil, să fie eliminat riscul ca jucătorul să îi infecteze și pe coechipierii săi.
„Au avut o problemă în familie, febră, ceva virus, de asta lipsește astăzi”, a spus Elias Charalambous înainte de meci, citat de gsp.ro.
De asemenea, la această partidă de pe „Arcul de Triumf”, tehnicianul cipriot nu s-a putut baza nici pe căpitanul Darius Olaru, în continuare suspendat după acel cartonaș roșu direct primit în acel joc pierdut în Ghencea contra celor de la Poli Iași, scor 0-1.
În plus, Adrian Șut se confruntă cu o problemă medicală și astfel nici el nu a fost inclus în lotul pentru duelul cu UTA lui Mircea Rednic. Așa s-a ajuns ca în acest meci banderola de căpitan la FCSB să fie purtată pe braț de Mihai Lixandru.
Cum s-au prezentat cele două echipe la această partidă:
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – V. Crețu, Ngezana, Dawa, Panțîru – Lixandru (cpt.), Alhassan – Ștefănescu, Băluță, Oct. Popescu – D. Popa
Rezerve: A. Vlad – Haruț, Miculescu, Kiki, Edjouma, Chiricheș, Pandele, Baeten, Pantea, Musi, Radunovic, Luis Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous
UTA (4-3-3): R. Popa – Dozi, I. Conte, Paulolo, Trif – Fabry (cpt.), Hrezdac, Van Durmen – Cîmpanu, Kadiri, V. Costache
Rezerve: D. Iliev – V. Borcea, Cr. Mihai, Benga, Ezekiel, Machado, Mabea, Râpă, Dumiter, R. Cristea, Ghezali
Antrenor: Mircea Rednic