S-a aflat de ce l-a lăsat Pep Guardiola pe banca de rezerve pe Erling Haaland în marele meci retur cu Real Madrid, de pe „Bernabeu”.
De ce l-a lăsat Pep Guardiola pe banca de rezerve pe Erling Haaland. Norvegianul n-a prins primul „11” în returul de pe „Bernabeu”
Concret, superstarul norvegian nu a putut fi folosit pe „Santiago Bernabeu” din cauza unei accidentări. Erling Haaland a simțit dureri după meciul din Premier League cu Newcastle United, iar Pep Guardiola a decis să nu riște nimic.
În lipsa norvegianului, tehnicianul catalan l-a introdus în formația de start pe Omar Marmoush.
„Chiar e o lovitură pentru Pep Guardiola! În momentul în care s-a aflat că Erling Haaland a călătorit alături de Manchester City la Madrid, în ciuda problemelor din meciul cu Newcastle, am crezut că va fi titular.
Se pare că Pep Guardiola nu vrea să rişte cu Haaland. Puteţi spune ce vreţi despre cât de bun e Omar Marmoush, dar nu e Haaland, cu siguranţă. Oricât ar încerca lumea să argumenteze, în momentul în care princala ta armă este pe bancă, nu poate fi o veste bună. Mai ales când este vorba despre Haaland”, au scris englezii de la dailymail.co.uk.
Pep Guardiola, despre viitorul său: „Nu mă tem că voi fi demis”
Întrebat dacă o eventuală eliminare în fața Realului i-ar putea aduce demiterea, Guardiola a declarat că nu simte această presiune.
Catalanul a recunoscut dificultatea duelului, mai ales în fața unei echipe care domină competiția de ceva timp.
”Nu simt că job-ul meu este în pericol. Unui medic sau unui profesor nu îi este adresată această întrebare în legătură cu job-ul lor. Sunt aici pentru ce am obținut în sezoanele trecute. Poate mă vor da afară mâine, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru
În acest sezon ne-a lipsit constanța. Am pierdut mult mai mult decât pe Rodri. Dacă doar Rodri ar fi lipsit, nu am fi avut aceste probleme. Ambele echipe au avut probleme cu accidentările în acest sezon. Cred că Real Madrid le-a gestionat mult mai bine decât noi, pentru că ei continuă să fie lideri în campionat și se luptă cu Atletico Madrid.
Asta arată încă o dată constanța pe care o au. Sunt un adversar puternic, știm asta, i-am întâlnit de multe ori și știm că în momentele dificile dau tot ce au mai bun. Bineînțeles, trebuie să facem două jocuri bune pentru a ne califica”, a declarat Pep Guardiola.