Darius Olaru (26 de ani) este gata să își vadă visul devenit realitate.
Gigi Becali anunță că a găsit cumpărător pentru Darius Olaru
Darius Olaru a traversat o formă foarte bună în acest sezon și a continuat să fie pe radarul cluburilor din străinătate. În ultima perioadă, căpitanul FCSB-ului a fost monitorizat de Rangers, dar și de anumite formații din Statele Unite ale Americii, iar în momentul de față pare doar o chestiune de timp până când transferul va fi realizat.
Marți, Gigi Becali a dezvăluit că a fost sunat de un impresar și anunțat că un club este gata să plătească suma de 5 milioane de euro, bani care reprezintă clauza fotbalistului cu FCSB.
„E posibil ca zilele acestea să plece și Darius Olaru. Aseară i-am spus lui MM: ‘Eu vreau să plece Olaru’. El a zis: ‘Băi, Gigi, dar el e cel mai tare’. Eu vreau să plece pentru că am un jucător care seamănă cu Messi și eu vreau să joace în locul lui: Toma. Toma e decar.
Eu vreau să îl văd pe Toma în poziția de număr 10. Nu mai vreau să îl bag stânga-dreapta. Îl vreau decar, în locul lui Olaru. Ca să zbârnâie Europa după el. Să înnebunească Europa. Toma va fi acolo. 17 ani are.
Astăzi m-a sunat un impresar. A zis că o echipă îi plătește clauza lui Darius Olaru. Nu pot să spun de unde e. M-a rugat să nu spun echipa. Eu nu voiam să știu echipa, dar până la urmă mi-a spus-o. Eu vând pe bandă rulantă. Are clauza de 5 milioane. Să-mi dea 5 milioane și să îl ia.
Să plătească clauza. Eu abia aștept să îl bag pe Toma titular, să dribleze și să se distreze pe acolo. Aseară am vrut să plece, și azi mi-a dat cineva telefon că îi plătește clauza. Eu vreau să plece. Toma e decar. El dansează pe teren. Face fente și trece printre jucători”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Rangers, destinația lui Darius Olaru?
Darius Olaru are zilele numărate la FCSB. Fotbalistul a impresionat cu evoluțiile sale, iar Rangers stă la pândă și este pe urmele căpitanului de la formația roș-albastră.
Scoțienii au remarcat abilitatea mijlocașului de a fi un marcator și sunt de părere că internaționalul român este exact piesa lipsă din puzzle-ul celor de la Rangers la ora actuală.
„Transferul lui Darius Olaru o poate duce pe Rangers la următorul nivel. În timp ce albaștrii au o mulțime de mijlocași centrali în lot, echipa lui Clement trebuie să mai crească în calitate dacă dorește să reducă diferența față de Celtic.
Plata unei clauze de eliberare de 4,15 milioane de lire sterline nu va fi ușoară pentru un club care a pierdut 17 milioane de lire sterline în ultima vreme, dar să-l semneze pe Olaru ar fi o alegere importantă pentru Gers.
Olaru – care a marcat deja 13 goluri în acest mandat – este în mod clar capabil să compenseze deficitul de goluri. Adăugarea unui mijlocaș marcator precum Olaru ar face ca Rangers să se întărească semnificativ„, au scris scoțienii.