Daniel Oprița a vorbit despre plecarea de la Steaua! Singura condiție să mai continue și din noul sezon

Ajuns la 43 de ani, Daniel Oprița se află pe banca Stelei din vara anului 2019.

Daniel Oprița, gata să plece dacă Steaua nu obține drept de promovare

Steaua a încheiat și în acest sezon pe loc promovabil, însă nu are drept de joc în Superliga din cauza formei de organizare a clubului. Această situație care se repetă an de an i-a ajuns lui Daniel Oprița, care spune că este dispus să plece din Ghencea dacă nu se va rezolva situația nici pentru stagiunea următoare.

Daniel Oprița a reușit în fiecare an să o „promoveze” pe Steaua în Superliga, chiar dacă lotul roș-albaștrilor s-a schimbat an de an, iar lupta pentru primele locuri a fost una acerbă.

”(n.r. Rămâi la Steaua?) Eu mai am contract încă un an. Mi-aș dori să rămân la Steaua. Dacă va fi drept de promovare nu aș da nimic, nicio ofertă, pentru dreptul ăsta de promovare. 

Aș vrea să duc Steaua în prima ligă. Măcar un an să antrenez. Când ajungem acolo, Steaua e Steaua și mulți o să vrea aici. Eu mi-aș dori să rămân și să avem drept de promovare. Dacă nu, și va fi o ofertă clară și bună pentru mine, o să plec”, a spus Daniel Oprița, pentru Steaua TV.

Tudorel Stoica s-a săturat și dă vina pe cei din MApN: ” Cineva nu vrea să promovăm”

Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu a fost numit în locul lui Ștefan Bichir, cel care fusese interimar în ultimii 4 ani. Contactat de Sportpesurse.ro, legendarul Tudorel Stoica a avut un mesaj clar pentru noul comandant.

Fostul căpitan al Stelei a recunoscut că nu îl cunoaște pe noul comandant al Stelei, însă i-a trasat un obiectiv clar. Tudorel Stoica speră să se rezolve cât mai repede problema formației din Ghencea cu dreptul la promovare.

„Nu cunosc, nu știu despre cine este vorba. Să fie un comandant care să facă sport în primul rând. Nu știu nimic de dânsul, nu am vorbit nici cu colegii mei. Nu știu nici de unde este, cine este și cu ce s-a ocupat până acum. Nu avem nicio informație despre ceea ce se va întâmpla, așteptăm și noi să vedem.

Sperăm să fim în Liga 1 cât mai repede. Cum? Nu știu să vă zic. Până nu se hotărăsc ce de la Minister nu se poate realiza nimic. Lucrurile se împotmolesc pe undeva pe sus pe acolo, cu intenție, fără intenție. De atâția ani, se pare că nu e ceva curat. Nu se poate să nu reușești timp de 4 ani să promovezi, înseamnă că cineva nu vrea.

(n.r. despre faptul că Florin Talpan voia să fie comandant) Lucrurile sunt clare acum, ce să mai comentăm? Fiecare își dorește să aibă funcție mai mare. Nu știu de unde a venit acest domn (n.r. Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu), dar sper ca măcar să fie stelist”, a spus Tudorel Stoica.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare