Daniel Niculae le-a pus gând rău celor de la FCSB! Mesaj războinic din partea președintelui clubului Hermannstadt

Daniel Niculae, președintele lui Hermannstadt, a reacționat după ce a aflat că sibienii vor da piept cu FCSB în prima etapă a sezonului 2025/2026 de SuperLiga. Se va întâmpla pe 12-13 iulie, la București, actualii campioni ai României urmând a fi gazdele întâlnirii. Tragerea la sorți a calendarului competițional pentru stagiunea 2025/2026 a avut loc miercuri, 25 iunie, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Daniel Niculae nu se teme de FCSB: „Nici n-am început și nu îi poate opri nimeni?”

Daniel Niculae a spus că meciul cu FCSB poate reprezenta un avantaj pentru Hermannstadt, fiind programat în runda inaugurală. Oficialul grupării din Sibiu a transmis că bucureștenii sunt principalii favoriți la cucerirea titlului și în acest sezon. Reamintim că FCSB a luat campionatul în ultimii doi ani.

Chiar și așa, Daniel Niculae este încrezător în forțele lui Hermannstadt. El speră că sezonul 2025/2026 va fi unul bun, precum precedentul.

Fostul fotbalist al Rapidului a opinat că Hermannstadt se află pe drumul corect în aceste momente. Totuși, Niculae a subliniat că este nevoie de transferuri.

Daniel Niculae: „Suntem pe drumul cel bun, vrem să mai aducem jucători pentru a întări echipa”

„Mai devreme sau mai târziu trebuia să joci contra FCSB-ului, CFR-ului. Poate e mai bine să joci în prima etapă. Probabil e principala candidată la câștigarea titlului. Noi credem în șansa noastră și sperăm să repetăm sezonul bun pe care l-am avut anul trecut.

Avem speranțe mari, ne dorim să creștem din toate punctele de vedere, să avem un joc mai bun. Suntem una dintre echipele preocupate să joace un fotbal frumos, ne dorim să avem continuitate.

Momentan suntem pe drumul cel bun. Am semnat și resemnat mulți jucători pe care i-am avut. Am semnat prelungirea și cu Marius Măldărășanu și tot staff-ul său.

Nu aș vrea să vorbesc despre alte echipe. Suntem pe drumul cel bun, vrem să mai aducem jucători pentru a întări echipa. De multe ori graba strică treaba. Campionatele încep și se termină diferit unele față de celelalte. Jucătorii liberi de contract așteaptă foarte mult până să semneze.

Nici n-am început și nu îi poate opri nimeni (n.r. pe cei de la FCSB)? Sperăm să fie un sezon mai echilibrat. Echipele care au concurat împotriva lor pentru titlu cu siguranță se vor întări, își doresc să fie mult mai aproape de campionat. Vom vedea odată cu parcurgerea etapelor”, a declarat președintele celor de la Hermannstadt, conform digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare