Dan Șucu, prima reacție nervoasă la adresa jucătorilor Rapidului. „N-am arătat ca o echipă care își dorește să câștige campionatul”

Dan Șucu i-a apărat mereu pe jucătorii și antrenorii Rapidului, dar înfrângerea de la Iași l-a scos din sărite. Acționarul principal al clubului din Giulești a lăsat deoparte diplomația și a le-a transmis fotbaliștilor că nu au arătat ca o echipă care îi dorește să câștige campionatul. Trupa lui Cristiano Bergodi se află pe locul trei, la șapte puncte de liderul FCSB, care va înfrunta duminică FC Botoșani, pe teren propriu.

Dan Șucu „și-a dat jos cravata” și i-a criticat pe jucătorii Rapidului

În limbaj diplomatic, când unul dintre interlocutori își dă jos cravata înseamnă că are de transmis un mesaj foarte dur și apelează la acest gest „extrem”, ca să nu folosească un limbaj contondent. Cam așa a făcut și Dan Șucu, după ce Rapid a pierdut la Iași cu 3-1, în etapa cu numărul 27 din SuperLiga, după ce a condus. I-a criticat ușor pe jucători, o declarație ce poate fi tradusă drept „o săpuneală” zdravănă, în condițiile în care Dan Șucu a fost mereu foarte protector, chiar și după înfrângerile în care fanii au cerut demisia antrenorilor.

Acționarul principal al Rapidului a reacționat „la cald”, imediat după meci și le-a reproșat fotbaliștilor și antrenorilor prestația modestă din duelul cu Poli Iași.

„N-am arătat ca o echipă care își dorește cu adevărat să câștige campionatul, să lupte pentru câștigarea campionatului. Deocamdată, cred că suntem încă prea puțini cei care credem că putem”, a declarat Dan Șucu.

Acționarul clubului din Giulești a dat de înțeles că această înfrângere, venită după cinci meciuri victorioase, nu va rămâne fără urmări.

Când o să fim mai mulți (n.r care să-și dorească să câștige campionatul), când o să fim mai încrezători, probabil o să și putem. Felicitări echipei adverse! Au fost foarte puternici”, a mai spus Dan Șucu, la finalul meciului cu Poli Iași, potrivit sport.ro.

Cum a reacționat Cristi Săpunaru, după Poli Iași – Rapid 3-1

Rapid a condus la Iași, în urma golului înscris de Ermal Krasniqi, dar o gafă a lui Cristi Săpunaru, l-a ajutat pe Sergiu Buș să egaleze. Căpitanul formației din Giulești și-a asumat responsabilitatea acestui eșec.

„Îmi cer scuze, meciul ăsta l-am pierdut eu, nu l-a pierdut echipa. A venit mingea în nocturnă, am făcut acea gafă și i-am băgat în meci. Asta este, se întâmplă, mergem mai departe.

La gafa mea s-a făcut diferența. Dacă nu era acea gafă, nu aveam nicio problemă, ei nu avuseseră nicio ocazie până atunci”, a declarat Cristi Săpunaru.

Fanii oaspeților au fost nervoși la finalul partidei și și-au gonit jucătorii la vestiare. Căpitanul a fost singurul cu care au stat de vorbă.

Rapid ocupă locul trei la egalitate de puncte cu CFR Cluj, iar etapa următoare va înfrunta UTA, pe teren propriu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare