Dan Şucu a plecat cu galeria la Craiova, pentru meciul Universitatea – Rapid, ora 21.00. Surpriză! Un fost patron din fotbal a urcat şi el în autocar |FOTO

Dan Șucu şi Victor Angelescu şi-au respectat cuvântul dat şi au plecat alături de galerie în deplasarea de la Craiova, unde Rapid va întâlni Universitatea, sâmbătă, de la ora 21.00.

Patronul giuleştenilor a precizat că va sta în peluză, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.

Nicolae Cristescu, alături de rapidişti

Surprinzător este că alături de conducătorii Rapidului a urcat în autocar şi Nicolae Cristescu, fost patron în Giuleşti, când echipa se zbătea prin ligile inferioare.

Sursa foto: capturi Digisport + Fanatik

Ultraşii „vişinii” au plecat spre Oltenia cu 7 autocare. Şefii au fost repartizaţi într-un autocar VIP.

Mi-aș fi dorit să mergem cu trenul. Am glasul pregătit, am pregătit cântecele. Nu o să fac o tradiție din asta, am 60 de ani. Să facă băieții mei”, a transmis Dan Șucu.

Şi Copos a mers cu galeria

Nu este pentru prima dată când un patron al Rapidului face deplasarea cu galeria. A mers cu ultraşii şi George Copos, în 2007, chiar la un Dinamo – Rapid. Prezența lui Copos le-a purtat noroc „vișiniilor”, care s-au impus atunci cu 2-0.

”Ne-am pregătit. Sper să fie și băieții pregătiți. Mă gândeam acum că, dacă-i spuneam cuiva acum doi ani de zile că mergem la Craiova și vrem să ne întoarcem victorioși, m-ar fi luat peste picior. Acum, avem șansele noastre.

Cum e în peluză, cum se vede în peluză. Eu sunt soldat neinstruit. Am învățat cântecele”, a mai spus Dan Şucu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare