Se conturează o colaborare solidă pe ruta România – Italia, după ce Dan Șucu (61 de ani), șeful de la Rapid, a devenit acționar majoritar la Genoa. Afaceristul român deține 77% din acțiunile celui mai vechi club din fotbalul italian, iar planul său este să achiziționeze pachetul de acțiuni în integralitate.
În vederea întăririi relațiilor dintre cluburile la care Dan Șucu dictează mersul lucrurilor, Daniel Sandu, directorul sportiv din Giulești, a făcut o vizită în Peninsulă împreună cu alți oficiali.
Dan Șucu pune lucrurile în mișcare: întâlnire între cei de la Rapid și Patrick Vieira, antrenorul clubului Genoa
În cadrul întrevederii dintre cele două părți au fost puse la punct detalii despre strategia colaborării. Patrick Vieira, tehnicianul principal al „grifonului genovez”, dar și Marco Ottolini, omologul lui Daniel Sandu, au vorbit despre proiectele care vor fi puse în aplicare în viitor pe axa Rapid – Genoa. De asemenea, au fost analizate șansele de dezvoltare ale celor două grupări, aspect la care se lucrează intens.
„Directorul sportiv al Rapidului, Daniel Sandu, a efectuat recent o vizită oficială la clubul italian Genoa CFC, pentru a consolida și a pune la punct detaliile colaborării strategice dintre cele două echipe.
Vizita are o semnificație aparte, având în vedere că ambele cluburi au un numitor comun: Dan Șucu. Patronul Rapidului este de curând și acționarul majoritar al formației italiene.
În cadrul vizitei, Daniel Sandu s-a întâlnit cu Patrick Vieira, antrenorul lui Genoa, și cu Marco Ottolini, directorul sportiv al italienilor, pentru a discuta despre proiecte comune, schimburi de experiență și perspective de dezvoltare pentru ambele cluburi.
Colaborarea dintre Rapid și Genoa, două echipe cu o istorie bogată și suporteri pasionați, marchează un pas important în construirea unei relații solide între două cluburi unite de viziuni comune”, au comunicat giuleștenii, pe contul oficial de Facebook al Rapidului.
Clubul bucureștean, aproape de perfectarea primei mutări în care este implicată și Genoa
Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, s-a arătat interesat de doi jucători ai genovezilor. Este vorba despre David Ankeye (22 de ani) și Gaston Pereiro (29 de ani).
„Eu o să am o discuție cu domnul Șucu, care, la rândul lui, probabil va discuta cu cei de la Genoa. Vom vedea ce jucători sunt disponibili. Cred că avem prioritate și încercăm să aducem doi jucători de acolo. Este adevărat.
Deocamdată nu am discutat detalii, dar ne uităm la jucătorii care au jucat mai puțin, pe pozițiile unde avem nevoie. I-am văzut pe amândoi. Sunt jucători interesanți.
(n.r. David Ankeye) A jucat la Sheriff Tiraspol, iar Gastón Pereiro este un număr 10 care a fost la Cagliari. Este un jucător foarte bun, uruguayan. Sunt fotbaliști care evoluează mai puțin la Genoa, dar nu știu dacă sunt disponibili pentru transfer în momentul de față.
Eu va trebui să vorbesc cu domnul Șucu, iar domnul Șucu va discuta cu cei din departamentul sportiv de la Genoa. Din punctul meu de vedere, sunt doi jucători care sunt peste nivelul campionatului nostru”, a spus Marius Șumudică.
Primul dintre cei doi menționați, atacant din Nigeria, ar urma să ajungă în Giulești. În primă fază, ar fi vorba despre un împrumut al vârfului plătit cu 50.000 de euro pe lună. Aspectul financiar nu ar reprezenta o problemă pentru Dan Șucu.