Dan Petrescu și-a argumentat la finalul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-2 din etapa a treia a Superligii ieșirea nervoasă avută la pauza jocului din Gruia la adresa arbitrului Marcel Bîrsan.
Atunci, antrenorul echipei ardelene l-a jignit pe „central” după ce acesta îl eliminase pe Mohammed Kamara în minutul 45 pentru cumul de cartonașe galbene.
Explicațiile lui Dan Petrescu după ieșirea nervoasă avută la adresa lui Marcel Bîrsan la pauza meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-2: „Nu poți să dai așa galbene la așa meci”
Cel poreclit „Bursucul” a spus că, în viziunea sa, nu se impunea acordarea primului avertisment pentru jucătorul său și, în plus, a ținut să sublinieze că Marcel Bîrsan este foarte des delegat de către Comisia Centrală a Arbitrilor din România la aceste meciuri dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, aspect care îl întrigă destul de mult pe fostul fundaș dreapta.
„În prima repriză eu zic că am jucat bine, a venit acel cartonaș roșu care a schimbat tot meciul. Primul galben inexistent, nu poți să dai așa galbene la așa meci. La al doilea, putea să dea și galben, putea să dea și roșu. Dar, având în vedere că el (n.r. Kamara) nu a vrut, cred că era de ajuns un galben.
De 7 ani cu Craiova același arbitru, Bîrsan, am știut, am vorbit cu cineva înainte de meci și i-am spus, nu se poate să fie mereu același arbitru, nu înțeleg de ce îl trimite mereu la meciurile cu Craiova. Normal că te influențează când joci 10 la 11.
„Bursucul” s-a declarat pe de altă parte mulțumit de jocul prestat de echipa sa în această partidă
Ca atitudine, sunt foarte mulțumit de jucători. La Kamara nu știu dacă a fost vina lui, a fost împins, înainte a fost fault la el. La pauză am avut o reacție, nu trebuia, la final i-am luat pe jucători. I-am spus (n.r. Lui Marcel Bîrsan) să se ducă la vestiare (n.r. După fluierul final), să nu mai stea să dea galbene, că suntem supărați.
(n.r. Despre returul cu Neman Grodno din Conference League) Presiunea e mare pe noi, vom întâlni un adversar foarte puternic, s-a văzut în tur, pentru noi azi era mai ușor să jucăm, Craiova nu se apără, dar acea decizie…
Astăzi am pierdut un meci, dar am câștigat o echipă, asta e părerea mea. Toate sunt în cărți și sperăm să se califice toate, să scăpăm de această fază, dacă nu se califică nicio echipă nu ar fi bine pentru fotbalul românesc și trebuie toate echipele să facem orice ca să ne calificăm”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-2.