Cutremur pentru televiziunile de sport! Negociere majoră între FIFA și unul dintre giganții planetei pentru Campionatului Mondial al Cluburilor

Conform The New York Times, Apple și Fifa negociază preluarea drepturilor de transmitere a Campionatului Mondial al Cluburilor din 2025.

Apple dă marea lovitură!

Apple ar fi disponibil să plătească peste un miliard de dolari pentru a obține drepturile de transmitere în întreagă lume competiția, iar până la finalul lunii se așteaptă răspunsul final.

Dacă negocierea se afirmă, Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025 va fi a doua competiţie de fotbal pe care Apple o transmite, după ce compania americană a cumpărat drepturile pentru prima ligă din Statele Unite ale Americii pe 10 ani.

Un avantaj pentru Apple este că această competiţie se va desfăşura în Statele Unite, iar seviciile de streaming sunt cea mai importantă piață pentru americani.

În momentul de față, serviciul de streaming Apple+ nu este valabil în România.

Campionatul Mondial al Cluburilor capătă un format nou

Ediția din 2025 a Campionatului Mondial al cluburilor este programată între 15 iunie și 13 iulie 2025. Acesta va fi primul campionat în noul format, cu 32 de echipe de start.

În 2025, formatul Campionatului Mondial al Cluburilor va fii diferit, urmând ca 32 de echipe de pe tot continentul vor fi prezente.

Echipele care reprezintă Europa sunt Chelsea, Real Madrid, Manchester City, PSG, Bayern Munchen, Inter Milan, Porto, Benfica, Borussia Dortmund, Juventus, Atletico Madrid și RB Salzburg

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare