Cum poate scăpa FC Botoșani de retrogradare: ”Poate ne salvăm!” Valeriu Iftime exultă după ce echipa sa a predat în premieră ultimul loc

Valeriu Iftime speră ca echipa sa să reușeacă salvarea de la retrogradare. FC Botoșani a trecut cu 4-1 de FCU Craiova, într-un meci care a contat pentru runda a patra din playout-ul Superligii.

FC Botoșani a reușit a doua victorie din ultimele trei etape și a trecut peste Dinamo și Craiova lui Mititelu, în ierarhia playout-ului. A fost doar a 5-a victorie a sezonului pentru moldoveni, iar Valeriu Iftime a început să spere.

Valeriu Iftime speră după victoria cu FCU Craiova

La finalul partidei în care Sebastian Mailat a strălucit deși a intrat pe parcurs, Valeriu Itime nu și-a ascuns deloc entuziasmul.

”După prima repriză puteam să spun că suntem în liga a doua garantat. După repriza a doua, după jocul nostru și cu cele patru goluri marcate… Speram de multă vreme! Echipa joacă fotbal. Dar și o temere extraordinară. Am jucat frumos în repriza a doua. Suntem în jocul acela cu patru echipe în evitarea retrogradării. E pentru prima dată când nu mai sunt pe ultimul loc.

Avem meciuri grele. Încărcătura e foarte mare. Emoțională. E foarte bine că avem jocul ăsta. Revenim de la 0-1 și câștigăm acasă. Ne dă încredere pentru următoarele meciuri. Dacă învingem pe Dinamo și Voluntari și mai facem o victorie în deplasare, poate ne salvăm”, a declarat Valeriu Iftime la Sport.ro.

”Mailat e talismanul nostru”

”(n.r. Dacă Mailat nu era accidentat alta era soarta echipei?) Dacă Mailat nu era accidentat luam un milion de euro pe el și alta era soarta echipei! Bineînțeles. Dacă revenea mai repede… E talismanul nostru. Dă o pasă excepțională, un gol frumos. Echipa e bună. Golul din foarfecă…

Am dat goluri frumoase, am fost eficienți. Am câțiva jucători chiar buni, buni. Iar Mailat dacă își învinge frica asta și poate juca un meci întreg este o valoare și un câștig enorm”, a mai spus Valeriu Iftime.

ECHIPELE DE START

FC Botoșani: Ducan – Benzar, Sadiku, Miron, Țigănașu – G. David, Dican, I. Filip – Mouaddib, E. Lopez, Ofosu
Rezerve: Kukic, Petro, E. Florescu, L. Fulop, Mailat, Aldair, Gligor, Șeroni, Adams, Kaprof, Mitrov, Margiotta
Antrenor: Bogdan Andone

FCU CRAIOVA: Gurău – Compagnucci, Lacroix, Lekiatas, Padula – D. Albu, V. Pop – Baeten, Chițu, Sidibe – Blănuță
Rezerve: R. Popa, Kvakic, Mascarenhas, R. Negru, V. Achim, Blidar, M. Ilie, Bahassa, Ibrahim
Antrenor: Eugen Trică

Arbitru: Iulian Călin // Asistenți: Romică Bîrdeș, Marius Marchidanu
Arbitru VAR: Horia Mladinovici / Asistent VAR: Alexandru Filip

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare