Dan Petrescu va rămâne la CFR, în ciuda parcursului oscilant din acest sezon.
Ioan Varga i-a promis 3 transferuri importante lui Dan Petrescu la CFR
În ciuda presiunilor și zvonurilor din ultimele săptămâni, Dan Petrescu va continua la CFR. Antrenorul a avut o ședință decisivă cu Ioan Varga, iar cei doi au ajuns la o înțelegere, astfel că tehnicianul va rămâne pe poziții.
Dan Petrescu și Ioan Varga au convenit să nu mai vândă niciun fotbalist în această iarnă, așa cum s-a întâmplat înaintea acestui sezon. Mai mult, antrenorul CFR-ului urmează să primească trei jucători, unul dintre ei fiind Karlo Muhar, plecat lunile trecute în zona Golfului.
”Îi voi acorda sprijin în continuare și am încredere că vom realiza obiectivele. Ne dorim câștigarea campionatului și cel puțin grupele Europa League. Vor veni 3 jucători și nu va pleca niciun fotbalist important în această iarnă”, a spus Varga, potrivit prosport.ro.
Dan Petrescu, 33 de meciuri în al 4-lea mandat pe banca CFR-ului
Aflat pentru a patra oară pe banca CFR-ului, Dan Petrescu a avut un viitor incert. Revenit la finalul lunii august în Gruia, tehnicianul român a fost eliminat prematur din cupele europene, iar parcursul oscilant din Superliga l-a supărat pe patronul Ioan Varga.
În prezent, Dan Petrescu are 33 de meciuri în acest mandat la CFR și o medie a punctelor pe meci de 1.94. Mai jos, puteți urmări toate cifrele „Bursucului” în toate perioadele sale în care a fost antrenor la Cluj,
- Primul mandat (iunie 2017 – iunie 2018) – 47 de meciuri, 28 de victorii, 13 egaluri, șase eșecuri (2.14 puncte/meci)
- Al doilea mandat (martie 2019 – noiembrie 2020) – 74 de meciuri, 39 de victorii, 17 egaluri, 18 eșecuri (1.81 puncte/meci)
- Al treilea mandat (august 2021 – iunie 2023) – 103 meciuri, 55 de victorii, 21 egaluri, 27 eșecuri (1.81 puncte/meci)
- Al patrulea mandat (aprilie 2024 – în prezent) – 33 de meciuri, 18 victorii, 10 remize și 5 eșecuri (1.94 puncte/meci)