Ajuns la 41 de ani, Gabi Tamaș se află în fața unei provocări imense din viața sa.
Gabi Tamaș, nerăbdător să meargă la Asia Express
Joi, 23 ianuarie, producătorii emisiunii Asia Express au anunțat lista completă a concurenților care vor participa la reality-show-ul difuzat pe Antena 1. Printre cei mai cunoscuți sunt Gabi Tamaș și Dan Alexa, iar cei doi se vor lupta pentru premiul în valoare de 30.000 de euro.
Gabi Tamaș, fost fotbalist cu 67 de selecții la naționala României, a vorbit despre experiența care îl așteaptă și a recunoscut că nu știe la ce să se aștepte cu adevărat.
“De ce am ales Asia Express? Bună întrebare. Fiind fost sportiv, îmi place competiţia. Mă uitam la probele si sacrificiile pe care le făceau concurenţii şi tot stăteam să mă gândesc, eu ce aș putea să fac? Îmi plac provocările și voiam să încerc ceva diferit.
Și, nu în ultimul rând, distracţia! Sper că mă voi distra de minune cu partenerul meu. Bineînteles, nu am de unde să ştiu ce se va întâmpla acolo … emoţiile, stresul, nervii pe care i-am avut ca şi sportiv nu se vor compara cu cei pe care îi vom avea acolo, dar sunt o persoană încrezătoare, puternică si vom trece peste toate, cu siguranţă!”, a spus Tamaș.
Echipele din cariera lui Gabi Tamaș:
- FC Brașov,
- Dinamo,
- Galatasaray,
- Spartak Moscova,
- Celta Vigo,
- Auxerre,
- West Brom,
- CFR Cluj,
- Doncaster Rovers,
- Watford,
- FCSB,
- Cardiff,
- Hapoel Haifa,
- Astra Giurgiu,
- Universitatea Cluj,
- FC Voluntari,
- Petrolul
- Concordia Chiajna.
Dan Alexa face pereche cu Gabi Tamaș la America Express
Chiar dacă este antrenorul celor de la CS Tunari, Dan Alexa va lua o pauză de pe bancă și va participa la un reality-show difuzat pe Antena 1. La fel va proceda și Gabi Tamaș, oficialul celor de la Concordia Chiajna, iar cei doi vor face pereche pentru a cuceri marele premiu de 30.000 de euro.
Ediția din acest an va avea loc în Vietnam, Filipine, Coreea de Sud, iar filmările vor dura aproximativ o lună și jumătate. În momentul în care a fost întrebat dacă vor câștiga câte 20.000 de euro fiecare, Dan Alexa a început să zâmbească, însă nu a negat că această sumă este departe de cea adevărată.
„Da, e adevărat, mergem. Va fi o experiență interesantă. Nu aș fi mers cu altcineva decât cu Gabi. Este prietenul meu de foarte mulți ani.Sincer, nu m-am uitat foarte mult la emisiune înainte. Abia acum încep să înțeleg ce presupune și realizez că e foarte greu. Cel mai bun partener posibil este Gabi.
Mă va ajuta mult și cu siguranță va fi o experiență care mă va scoate din zona mea de confort. În ultimii ani eram obișnuit să mă ocup doar de lucrurile care mă interesau. Cred că această experiență îmi va prinde bine. Și da, a contat și aspectul financiar.
Am început deja pregătirile și urmează să finalizăm transferurile. Am avut înțelegere de la primar și, în plus, am un staff tehnic foarte bun. Ștefan Grigorie este colaboratorul meu, îl am pe Alin Ilin, care a fost antrenor principal, și pe preparatorul fizic Panduru, de asemenea cu experiență ca „principal”. Nu voi pierde mult din campionat. Probabil voi lipsi doar la unul-două meciuri.
Avem anduranță, dar dacă nu te ia nimeni la autostop, ce mai câștigi? Poți să alergi ca Ben Johnson și degeaba. Contează și șansa. Dar cred că va fi o experiență interesantă, una de care chiar aveam nevoie. Tamaș e campion la asta, el mănâncă orice fără probleme. Eu, mai greu… Dar vedem, mergem să ne distrăm, în primul rând„, a spus Alexa, potrivit gsp.ro.