Cum arată ultima versiune de New Dinamo. Trei jucători aduși în această vară, titulari cu CFR Cluj

Dinamo debutează duminică în noul sezon de Superliga, în deplasare cu CFR Cluj. Ultima dată când cele două echipe s-au duelat în Gruia, formația ardeleană s-a impus cu scorul de 4-0.

Acum, în mod evident, Zeljko Kopic și-ar dori să evite un astfel de scenariu, iar pentru a putea reuși acest lucru a trimis în primul 11 trei jucători aduși de „câini” în această vară.

Dinamo, cu trei jucători noi în primul 11 pentru meciul din deplasare cu CFR Cluj, primul din noul sezon de Superliga

Este vorba în primul rând despre fundașul central togolez în vârstă de 27 de ani Kennedy Boateng, ultima dată în Austria, la Lustenau, formație alături de care a retrogradat în liga secundă la finalul sezonului trecut. El urmează să facă în acest sezon cuplu în centrul apărării dinamoviste cu al său conațional Josue Homawoo.

De asemenea, pentru această partidă a mai fost titularizat de antrenorul croat și fundașul stânga Raul Opruț, în vârstă de 26 de ani, fost la Hermannstadt, dar adus de Dinamo sub formă de împrumut pentru un sezon de la belgienii de la Kortrijk.

Nu în ultimul rând, a fost trimis pe teren din primul minut și Cătălin Cîrjan, noul „decar” al formației din „Ștefan cel Mare”, cel care în sezonul trecut a fost împrumutat de Arsenal la Rapid, iar în această vară și-a reziliat contractul cu gruparea din Nordul Londrei și a semnat cu Dinamo un contract pe trei sezoane.

Cum arată echipa de start a „câinilor” pentru această partidă:

Golubovic – Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Abdallah, Selmani, Politic (cpt.)

Cei doi antrenori au avut discursuri total diferite înaintea confruntării directe

Cel puțin pe hârtie, CFR Cluj părea favorită înaintea acestui duel, chiar dacă Dan Petrescu a ținut să spună în cursul zilei de sâmbătă că, în viziunea lui, echipa sa nu arată deloc bine în acest moment, aspect care a fost scos în evidență și de Zeljko Kopic la conferința de presă premergătoare meciului, croatul spunând că se așteaptă la un joc foarte dificil pentru echipa sa.

„Un meci dificil la Cluj, împotriva CFR-ului. Avem un mare respect pentru adversar, pentru domnul Dan Petrescu. Ştiu că a făcut multe lucruri bune la CFR Cluj în trecut. Nu va fi uşor pentru noi, dar ne-am descurcat bine în pregătiri.

Suntem într-o formă bună, avem o energie bună şi mă aştept să jucăm bine. Toată lumea vrea să înceapă bine sezonul. Vom da totul ca să avem un sezon mai bun, cu mai multă stabilitate în rezultate, în evoluţie.

Nu vrem să fim în zona retrogradare. Vrem să fim cât mai aproape de echipele care se bat la play-off. Vrem să fim acolo, să jucăm bine şi o să vedem ce se va întâmpla. Dar ne dorim să fim aproape de play-off”, a spus antrenorul lui Dinamo, printre altele.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare