Cum arată harta Europei din biroul lui Putin. Dezvăluiri de impact făcute de Garry Kasparov

Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, cunoscut pentru opoziția sa față de regimul lui Vladimir Putin, a făcut recent o declarație alarmantă, susținând că președintele rus a declanșat deja un conflict global pe care îl consideră „Al Patrulea Război Mondial”. În opinia lui Kasparov, România este direct implicată în această confruntare, având în vedere poziția sa geostrategică și apartenența la NATO.

Planurile lui Putin merg mai departe de Ucraina

Kasparov avertizează că obiectivul lui Putin nu se limitează la Ucraina. El susține că liderul de la Kremlin urmărește o reconfigurare a granițelor NATO la nivelul anului 1997, ceea ce ar afecta direct țările care au aderat ulterior, inclusiv România. „Putin a spus că NATO trebuie să revină la granițele din 1997. A spus asta în 2021, după ce o declarase în 2007. E foarte clar, NATO trebuie să întoarcă la granițele din trecut. Asta implică și România, dar și toate țările care au aderat după acel an” .

Cum arată harta Europei din biroul lui Putin

Conform lui Kasparov, România, alături de alte state est-europene, se află în centrul atenției strategice a Rusiei. El afirmă că Putin consideră aceste țări ca fiind parte din sfera de influență tradițională a Rusiei și că aderarea lor la NATO reprezintă o provocare directă. „Pentru el, ăsta este Al Patrulea Război Mondial, o cruciadă împotriva lumii libere. Se răzbună pentru Războiul Rece, pe care îl consideră Al Treilea Război Mondial și pe care Rusia l-a pierdut”.

„Ucraina e doar o oprire! A declarat-o de mai multe ori. Scopul principal este distrugerea statului ucrainean. Pe harta lui Putin, Ucraina nu există! Nu-mi poți spune că e doar propagandă internă. Ăsta este planul. E un om care nu are nicio problemă cu vărsarea de sânge, care comite crime și terorizează o națiune zilnic.

Nu trebuie să-i ghicești intențiile pentru că ți le spune clar. Putin a spus că Ucraina trebuie împărțită între Rusia, Ungaria, Polonia, Slovacia. Adică să dispară. Identitatea națională a Ucrainei trebuie dizolvată în Rusia. Răpește copii ucraineni și îi reeducă în Rusia. Asta face parte din plan.

Garry Kasparov, cunoscut pentru opoziția sa față de regimul lui Vladimir Putin, a făcut recent o declarație alarmantă

Războiul lui Putin este împotriva lumii libere, susține Kasparov

Declarațiile lui Kasparov sugerează că România ar putea fi expusă unor presiuni crescute din partea Rusiei, atât în plan militar, cât și diplomatic. El subliniază că prezența trupelor NATO pe teritoriul românesc și participarea la exerciții comune ar putea fi percepute de Moscova ca o amenințare, ceea ce ar putea duce la escaladarea tensiunilor.

”Propaganda sa o spune clar: «Ca să luăm înapoi ce era al nostru și să restaurăm influența rusă asupra fostului spațiu sovietic». Asta include țările baltice și extinderea influenței. Nu se va opri la Ucraina. Războiul lui este global, împotriva lumii libere.

Pentru el, ăsta este Al Patrulea Război Mondial, o cruciadă împotriva lumii libere. Se răzbună pentru Războiul Rece, pe care îl consideră Al Treilea Război Mondial și pe care Rusia l-a pierdut. Vrea să restaureze gloria imperială sovietică și să lupte împotriva lumii libere. Pentru el, tratatele sunt doar hârtie, fără valoare!”, a declarat Kasparov, potrivit GSP.

Misterul-din-jurul-lui-Putin-a-fost-dezvaluit-de-o-poza-care-face-inconjurul-lumii
Misterul din jurul lui Putin a fost dezvăluit de o poză care face înconjurul lumii. E pentru prima oară când scapă o asemenea imagine. Foto: Profimedia

În fața acestor provocări, Kasparov îndeamnă la o consolidare a unității în cadrul NATO și la o vigilență sporită din partea țărilor membre. El consideră că doar printr-o cooperare strânsă și printr-o atitudine fermă se poate contracara strategia expansionistă a Rusiei.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare