Cum a reacţionat Gică Hagi când a fost întrebat dacă Ianis se va transfera în Superligă. Jucătorul lui Rangers, o ţintă pentru Rapid. FCSB stă la pândă

Ianis Hagi trece prin momente dificile la Glasgow Rangers, unde a fost trimis la echipa a doua, iar granzii din Superligă încearcă să profite de situaţia mijlocașului de 25 de ani.

Rapid şi-a exprimat interesul clar pentru fiul „Regelui”, iar Gigi Becali s-ar implica şi el într-o eventuală licitaţie pentru internaționalul român.

Gică Hagi, iritat de subiectul revenirii lui Ianis

Gică Hagi a fost întrebat despre situația fotbalistică a fiului său Ianis, însă ”Regele” nu a dorit să facă comentarii pe marginea acestui subiect.

„(n.r. despre Ianis Hagi) Nu vorbesc de restul, vorbim de noi. Mergeți să-l întrebați pe el, am clubul meu, echipa mea, nu vreau să vorbesc, chiar dacă se vorbește de băiatul meu. (n.r. dar are oferte din țară) Altă întrebare”, a spus Hagi, preluat de Digisport, la conferința de presă dinaintea meciului pe care Farul îl va juca, în deplasare, cu UTA.

Gigi Becali, clauză de titular pentru Ianis Hagi

Patronul de la FCSB a recunoscut interesul pentru jucătorul lui Rangers, dar a menţionat şi aspectele care îl fac să ezite când vine vorba desptre transferul fiului „Regelui”.

„Îl vrea omul (n.r. Dan Șucu) pe Ianis, oricine l-ar vrea. Și eu îl vreau pe Ianis. Dacă m-aș implica în lupta pentru el? Nu e bine. Eu îi mai schimb. De exemplu, dacă vreau să îl schimb la pauză? Între neamuri, e mai bine să fie pace, prietenie și dragoste.

Am vrut eu să îl iau atunci (n.r. direct la Viitorul Constanța, actualul Farul). Îi scriam în contract, i-am zis lui Gică: «Îți dau 4 milioane pe el, scriem în contract că joacă titular meci de meci.» Atunci, a plecat la un salariu mai mare. Nici nu știu despre ce e vorba, dacă joacă sau nu (n.r. la Rangers), eu nu mă interesez. Nu vreau să discut despre treaba asta, nu are rost”, a spus patronul de la FCSB.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare