Cum a reacţionat Dan Șucu la remiza din Giuleşti, Rapid – Petrolul, 1-1. Omul de afaceri, exasperat după un nou rezultat prost pe teren propriu

Un nou rezultat slab înregistrat de Rapid, vineri seară, pe teren propriu. Giuleştenii au remizat, 1-1, cu Petrolul Ploieşti. Astfel formaţia din Grant a ratat ocazia de a se apropia de locurile de play-off, fiind pe locul 7, cu 25 de puncte.

„Lupii” se clasează cu un loc mai sus, cu 27 de puncte.

Dan Șucu, exasperat

Dan Șucu, acționarul majoritar al echipei gazdă, a avut o reacție de disperare în tribună. Și-a pus mâna în cap, dezamăgit după un nou egal.

După meci, Dan Șucu și soția lui, Diana Șucu, au fost extrem de dezamăgiți.

Marius Șumudică cere timp

După părerea lui „Șumi”, cu 23 sau 24 de puncte obţinute în returul sezonului regulat va fi suficient pentru ca Rapid să se califice în play-off.

„A fost un rezultat echitabil. Sunt un pic dezamăgit pentru modul în care am tratat jocul. Am schimbat sistemul, am pus mai multă presiune cu doi atacanți. Am dat gol, dar n-am reușit să înghețăm meciul. A venit golul lor, pe o minge venită în spatele nostru. Le-am spus că Tudorie marchează mult la colțul scurt.

Din păcate, pe atacul nostru pozițional nu găsim soluții ca să-i deschidem pe adversari. Am dominat, până acum spunea lumea că nu dominăm. Uite că am dominat, dar n-am putut câștiga. Mă deranjează foarte mult.

Suporterii și-au făcut datoria. Ok, îi înțeleg, sunt dezamăgiți uneori când pasăm în spate, dar o pasă în spate de multe ori îți oferă soluții. Nu am avut soluții, din păcate, pentru a desface Petrolul. UTA, spre exemplu, s-a deschis mai mult și am găsit soluții. De data asta nu am putut. Plus că nu am dat la poartă, trebuia să dăm la poartă.

(n.r. Despre accidentarea portarului Benjamin Siegrist) A fost o problemă psihologică. Ei (n.r. – rapidiștii) erau preocupați înaintea meciului să vadă ce a pățit. A fost o chestie doar psihologică. Nu știm încă ce are Siegrist, va face mâine o rezonanță magnetică și vom vedea.

Cu șansă ne menținem acolo. N-am pierdut cu FCSB, cu CFR, cu Petrolul. Am recuperat multe puncte. E adevărat că sunt nemulțumit, voiam să câștig, dar asta este. Petrolul are dorință, unitate, a venit cu lecția învățată. Ne-a blocat foarte bine”, a declarat Şumudică după Rapid – Petrolul, 1-1.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare