S-a aflat cum a fost convins Alex Roșca să semneze cu Dinamo până în 2029, goalkeeper-ul având acum un salariu foarte bun.
Cum a fost convins Alex Roșca de Dinamo să-li prelungească contractul
Alex Roșca, tânărul portar de 21 de ani, și-a prelungit înțelegerea cu Dinamo până în 2029, după ce prestațiile sale remarcabile din ultimele luni l-au transformat într-un jucător de bază și un favorit al suporterilor.
Transferat în vară de la CSC 1599 Șelimbăr pentru suma de 100.000 de euro, Roșca a ajuns între buturile echipei din Ștefan cel Mare în urma accidentării lui Golubovic, în toamnă.
De atunci, nu a mai cedat postul de titular, demonstrând că merită încrederea antrenorilor. Impresionați de evoluțiile sale, oficialii clubului au decis să îi ofere un nou contract, asigurându-se astfel că viitorul său rămâne legat de Dinamo, în ciuda interesului tot mai mare din partea altor echipe.
Noul contract îi garantează lui Roșca un salariu lunar de 5.000 de euro, la care se adaugă bonusuri de performanță atractive. În plus, înțelegerea nu conține o clauză de reziliere, ceea ce oferă clubului un control total asupra viitorului său, anunță digisport.ro.
Abia venit la Dinamo, Stipe Perica se plânge de frigul din România. Ce ştia despre ţara noastră înainte de a ajunge sub comanda lui Zeljko Kopic
Dinamo l-a transferat, în această iarnă, pe croatul Stipe Perica, un atacant care a trecut pe la echipe ca Chelsea, Udinese, Frosinone, Watford şi Standard Liege, iar acum a bifat deja primele sale două meciuri în tricoul ”câinilor”.
Jucătorul transferat de Chelsea de la Zadar în schimbul a 2.450.000 de euro în 2013 i-a lăsat o impresie foarte bună lui Andrei Nicolescu. Foarte important este că Stipe Perica nu are probleme medicale în prezent.
”Sunt bune primele zile la Dinamo. Am prins minute cu Oţelul, după am jucat cu Botoşani. Am luat patru puncte în ultimele două meciuri, aşa că este bine. Încerc să îmi fac prieteni noi, să încerc lucrurile, ceea ce le place, ceea ce nu le place pe teren şi în afara acestuia.
Cred că este un nivel bun, în ultimul meci am jucat la minus 3-4 grade, aşa că atunci când joci în genul acesta de meciuri este foarte dificil să te încălzeşti, mai ales dacă intri pe parcurs este dificil să prinzi ritmul jocului. Pentru mine a fost puţin dificil, dar face parte din joc şi încerc să dau maximum când intru.
În ceea ce priveşte aşteptările legate de campionat, cunosc dinainte. Chiar dacă nu am urmărit mult meciurile din România, am văzut câteva momente fiindcă sunt mulţi croaţi care lucrează aici, aşa că am văzut că este o calitate, că sunt terenuri bune, stadioane frumoase şi cred că este bine.
Din discuţiile avute cu domnul Kopic am realizat că este o mutare bună pentru mine şi sper că voi da maximum şi că voi marca multe goluri pentru Dinamo”, a declarat Perica, potrivit orangesport.ro.