Ioan Sdrobiș, în prezent în vârstă de 78 de ani, este cunoscut în spațiul public din România, printre altele, și pentru faptul că este poate cel mai aprig contestatar al lui Mircea Lucescu, 79 de ani, selecționerul echipei naționale.
Ioan Sdrobiș a fost primul om din fotbalul românesc care l-a criticat dur pe Mircea Lucescu după ce acesta a revenit la echipa națională
Chiar recent, ca urmare a meciului câștigat de „tricolori” în Ghencea cu scorul de 3-1 în fața Lituaniei în Liga Națiunilor, fostul fotbalist și antrenor a lansat un nou atac dur la adresa lui „Il Luce”.
„Sunt foarte dezamăgit de Mircea Lucescu, iar voi o să începeți acum după două victorii, iar să îl ridicați din nou în slăvi. Il Luce, Il Luce, Il Luce. Il Luce în sus, Il Luce în jos. Dar uite că Il Luce al vostru era să se facă în Ghencea de râs. Ăia au avut gol valabil. Iar dacă nu era VAR-ul, atunci al vostru nenea Il Luce mânca o bătaie de toată frumusețea de la Lituania.
Și pe ce loc e Lituania? Băi, Mircea? Băi, Mircea cel Bătrân, că tânăr nu mai ești, ai început deja să te vaiți, așa cum ai făcut mai mereu toată viața ta în antrenorat? Și eu tot Sdrobiș cel Bătrân sunt, că nici eu nu mai sunt tânăr. Tu ai 79, iar eu 78. Nici bine nu s-a terminat meciul că ai început să te vaiți de gazon, că ăia sunt înalți, că una, că alta, dar tu realizezi pe ce loc sunt ăia? Ăia nu jucat tot pe gazonul ăla?
Ce i s-a reproșat lui „Il Luce”: „Era să te bată o echipă de tot râsul!”
Pe ce loc e Lituania? Acum ai înțeles de ce Edi îi mai schimba pe unii titulari la dublele astea din trei în trei zile? El știa jucătorii noștri, știa că unii nu prea duc mereu la meciuri din trei în trei zile la un ritm ridicat. Fie că era vorba de Man, Moruțan sau altul. El îi mai rotea pe cei din față. Tu ai schimbat doar portarul.
Însă, ai avut noroc cu ăla mic de la Craiova, cu Mitriță și cu ăla mic al lui Gică Hagi, cu Ianis, că altfel era să te bată o echipă de tot râsul. Bine că i-ai trimis pe teren în locul ălora de la Parma, că erau rupți de efort. Însă, eu nu înțeleg un lucru: Pentru ce ai acceptat să te întorci după atâta amar de vreme la națională? Să te întorci singur cuc? Să îi accepți jocurile lui Stoichiță? Să îți bage el pe gât pe toți oamenii ăia din staff? Voiai să bați recordul mondial, că ești cel mai bătrân selecționer? Nu!”, a spus Ioan Sdrobiș pentru prosport.ro.
Cum s-a născut relația tensionată dintre cei doi
Acum, întrebat în legătură cu această chestiune, Dumitru Dragomir a dezvăluit că disputa dintre cei doi a început cu mult timp în urmă, pe vremea când ei se duelau pe terenul de fotbal ca jucători.
„Este o dușmănie veche între ei. Părintele (n.r. Ioan Sdrobiș) a fost un antrenor foarte bun și este în continuare. Când Lucescu era la Hunedoara și Sdrobiș la Petroșani s-au ciondănit. A fost un fel de dușmănie între ei. Să știi că și ura e un sentiment, la fel ca și iubirea.
Iubirea este relativă, ura e permanentă. Părintele l-a ciupit în permanență, să știi că e spumos și ăsta. Dacă îl cunoști nu îți mai trebuie nimic, e un tip foarte inteligent. Nu ați vrut democrație, să iasă oricine și să înjure?
Nu știu dacă i-a făcut ceva, chiar dacă aș ști nu aș vorbi. Îl apreciez și pe Mircea Lucescu, dar și pe el. Îi dă și Lucescu una, îl doare la bască pe Lucescu”, a spus fostul președinte al LPF, potrivit fanatik.ro.