Csikszereda are emoții înaintea duelului cu Dinamo! De ce le este frică cel mai mult jucătorilor

Dinamo și Csikszereda vor disputa în această seară prima manșă a barajului de menținere-promovare în prima ligă. Partida va începe de la ora 20:00, la București, pe Arena Națională, unde o să fie prezenți peste 30 de mii de fani.

Gyenge Szilard, „Este înfricoșător”

Dinamo a învins-o pe UTA Arad și a prins un loc de baraj pentru menținerea în SuperLigă. Csikszereda Miercurea Ciuc a terminat pe locul 6 în play-off-ul din Liga a 2-a și a beneficiat de faptul că Șelimbăr și Corvinul nu au avut drept de promovare. Cele două formații s-au întâlnit ultima dată în 2022, într-o partidă încheiată la egalitate (0-0).

Fanii dinamoviști vor lua cu asalt tribunele celui mai mare stadion din țară din dorința de a-și conduce favoriții spre un prim succes în acest baraj. Acest detaliu îi sperie pe jucătorii de la Miercurea Ciuc.

Portarul formației din Harghita, Gyenge Szilard, a vorbit despre partida de la București și a menționat că este „înfricoșător” privind numărul de bilete vândute pentru acest joc, însă speră ca echipa lui să facă o figură frumoasă.

„Întregul meci, împotriva lui Dinamo, a fost înconjurat de o atmosferă care se mai simte foarte puternic, în acest moment.

Faptul că s-au vândut multe zeci de mii de bilete este înfricoșător, în sine, dar vrem să profităm de propriile șanse și să face un meci bun la București!” a spus portarul, potrivit Szekely Sport.

Căpitanul ciucanilor, Attila Csuros, este conștient de intensitatea dură prezentă în meci, însă acest aspect nu-l oprește pe căpitan de a fii optimist.

„Va fi un meci mai dur. Cunoaștem suporterii dinamoviști. Dinamo are al doilea cel mai mare contingent de suporteri din țară. Sper să fim bine mental și să reușim să depășim această presiune.

Dacă am câștiga, ar fi o lovitură uriașă. Dacă am învinge, ar fi avantajul nostru în manșa secundă, pe terenul nostru.” a declarat Attila Csuros.

„Câinii” anunță o deplasare masivă în retur

O săptămână mai târziu, după meciul care se joacă Arena Națională, „alb-roșii” fac deplasarea la Miercurea Ciuc. Fanii dinamoviști vor primi 125 bilete. Însă, „câinii” anunță o deplasare masivă în Harghita de peste 10.000 de suporteri.

Fanii lui Dinamo anunță că numărul mic de bilete oferite pentru returul barajului nu va crea o dificultate. Suporterii au întâmpinat aceeași problemă și anul trecut, în returul cu FC Arges, iar aceștia au deplasat peste 2000 suporteri pe „Municipal”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare