Cristina Neagu, prestație de gală pentru CSM București la câteva zile după ce și-a înmormântat tatăl! „Tigroaicele” au spulberat Rapidul și s-au calificat în ultimul act din Cupa României

Cristina Neagu pare că și-a revenit din șocul decesului tatălui său, dată fiind prestația handbalistei lui CSM București din meciul cu Rapid, din semifinalele Cupei României. Gruparea din capitala țării s-a impus categoric, scor 27-23, iar duminică va da piept în ultimul act cu învingătoarea din duelul Dunărea Brăila – Gloria 2018 Bistrița Năsăud, finala fiind programată să înceapă la ora 15:00.

Rapid a început furtunos semifinala contra „tigroaicelor”, însă CSM a avut forța necesară de a reveni și de a-și adjudeca victoria.

Cristina Neagu și CSM București, în finala Cupei României!

După debutul controlat de Rapid, handbalistele lui Adrian Vasile au pus stăpânire pe joc. Giuleștencele au reușit să țină pasul cu CSM București doar în primele 10 minute ale întâlnirii din Cupă. A doua parte a primei jumătăți a semifinalei a adus dominarea bucureștencelor, cu o Cristina Neagu în formă de zile mari. Sportiva a demonstrat că are un caracter foarte puternic, prestând un handbal de calitate la doar câteva zile distanță de moartea tatălui său.

CSM București s-a îndepărtat chiar și la nouă goluri în repriza a doua. Se putea observa clar care echipă va reuși să treacă mai departe, astfel că elevele lui Adrian Vasile au ales să nu mai pună atâta presiune pe Rapid. Dată fiind această situație, giuleștencele au reușit să se apropie la patru goluri pe tabela de marcaj.

Ginesta nu a putut să le ofere handbalistelor Rapidului sfaturile necesare pentru a putea întoarce soarta calificării, iar experiența celor de la CSM București a cântărit enorm în economia jocului. Astfel, s-a ajuns la al doilea an consecutiv în care „tigroaicele” au ac de cojocul rapidistelor în Cupa României.

  • CSM București este liderul din „Liga Florilor”, cu 58 de puncte din 21 de partide. Pe locul doi se află Rapid, cu 51 de puncte din 21 de jocuri.

Marea handbalistă va avea parte de un meci senzațional de retragere

După 17 ani în care a demonstrat cu vârf și îndesat faptul că este una dintre cele mai bune handbaliste din istorie, Cristina Neagu a hotărât să se retragă de la echipa națională a României. Decizia a fost luată ulterior Campionatului Mondial de handbal feminin, desfășurat iarna trecută.

Federația Română de Handbal plănuiește o gală extraordinară în acest sens, iar Constantin Din, președintele FRH, a abordat acest subiect, oferind detalii despre marele eveniment care o va avea pe Cristina Neagu în prim-plan.

„Am avut o discuţie cu Cristina, am stabilit în linii mari ce ne dorim în ceea ce priveşte acest meci de retragere. Din fericire am reuşit să găsim şi finanţare pentru acest meci. Aşa că acest meci va exista, trebuie doar să găsim momentul în care să îl organizăm, pentru că se ştie că sunt multe meciuri, vara aceasta sunt şi Jocurile Olimpice, iar noi vrem să fie un eveniment foarte important cu participare internaţională. Nu am stabilit locul, nu avem cum până nu decidem o dată”, a afirmat Constantin Din, conform sport.ro.

  • CSM București s-a calificat în „sferturile” Ligii Campionilor în acest sezon, unde va da piept cu Metz (Franța).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare