Cristi Borcea știe care e singurul mod prin care FCSB o poate elimina pe PAOK: „Dacă nu face asta, se pierde calificarea!”

Cristi Borcea știe ce strategie trebuie să abordeze FCSB dacă vrea să se califice mai departe din „dubla” cu PAOK, în UEFA Europa League.

Cristi Borcea a dat verdictul! Cum poate FCSB să o elimine pe PAOK

Fostul conducător de la Dinamo consideră că FCSB trebuie să aibă o atitudine total defensivă la meciul retur cu PAOK pentru a-și asigura calificarea.

În caz contrar, dacă FCSB va ieși la joc cu grecii, Cristi Borcea crede că formația lui Răzvan Lucescu are mari șanse de a se califica.

„Va fi mult mai greu acest meci decât turul. Muuult mai greu. Dacă (FCSB) nu joacă pe apărare, acolo va fi cheia, în defensivă, atunci… Va fi grav. Trebuie pus totul pe apărare, altfel se va pierde calificarea. Nu poți să ieși la joc, riști.

FCSB are un mare avantaj, că este suspendat Taison, cel mai rapid, cel mai bun, fotbalist al lui PAOK. Mare avantaj. Dar grecii vor veni cu o mare dorință de revanșă.

Cu Răzvan Lucescu am rămas în relații bune, dar n-am mai vorbit de multă vreme. Nu știu cum va fi primit pe Arena Națională și, sincer, nu e treaba mea. Eu aș pronostica 1-1. Se califică FCSB. Dacă va sta bine în apărare”, a spus Borcea, citat de gsp.ro.

Scenariu halucinant! FCSB este sfătuită să piardă cu PAOK, dacă vrea să câștige titlul în Superligă: „CFR îl va lua atunci!”

FCSB este sfătuită de Marian Iancu, fostul patron din fotbalul românesc, să piardă meciul retur cu PAOK și să renunțe la Europa League.

Fostul conducător de la Poli Timișoara consideră că FCSB nu are puterea necesară pentru a se lupta pe două fronturi. Marian Iancu crede că dacă formația lui Gigi Becali trece de PAOK, atunci va pierde teren în campionat, iar CFR Cluj va avea prima șansă să câștige titlul.

„Dacă FCSB trece de PAOK şi e posibil să treacă de PAOK, pentru că este superioară din anumite puncte de vedere şi se poate întâmpla orice, dar dacă trece de PAOK va pierde campionatul.

Eu aşa zic, la minimum. La ultimul pas, CFR Cluj va câştiga campionatul. Este posibil ca FCSB să treacă de PAOK. Joacă la Bucureşti, stadion plin, PAOK are probleme, nu e pregătită fizic la nivelul FCSB-ului.

11 la 11 se poate întâmpla ceva. Individual, ei sunt un pic peste, dar şi ca joc. Nu ştiu ce să spun. Cred că şansele sunt 50-50, nu pot să dau 60% FCSB-ului doar pentru că a bătut cu 2-1 acolo”, a spus Marian Iancu, potrivit Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare