Cristi Bălgrădean, gata de revenire! Cu cine se antrenează fostul portar de la Dinamo, FCSB și CFR

Liber de contract în ultimele 4 luni, Cristi Bălgrădean (36 de ani) este gata să revină în fotbal.

Cristi Bălgrădean se antrenează cu AFC Muscelul Câmpulung

Cristi Bălgrădean a fost unul dintre cei mai buni portari români, la un moment dat. A evoluat pentru Dinamo, FCSB și CFR, dar și în cupele europene, însă acum se apropie de finalul carierei. În ultimele luni, goalkeeper-ul a fost în căutarea unui nou proiect, iar acum pare că s-a decis.

Potrivit Orange Sport, Cristi Bălgrădean a început antrenamentele cu Muscelul Câmpulung, formație la care evoluează și Gabriel Torje. Gruparea din județul Argeș se află în Liga 2 în acest sezon și ocupă locul 20 dintr-un total de 22 de formații.

În această vară, Cristi Bălgrădean ajunsese la un acord cu Sănătatea Cluj, echipă din Liga 3, însă cele două părți s-au despărțit rapid.

Cum a ajuns Cristi Bălgădean la FCSB, în 2018

În februarie 2018, Gigi Becali a fost dezamăgit de Andrei Vlad, după un meci cu Dinamo, și a decis să transfere de urgență un alt portar. Acesta a fost Cristi Bălgrădean, aflat sub contract în acel moment cu Concordia Chiajna.

Acum, la aproximativ 6 ani și jumătate de la acea mutare, Bălgrădean a dezvăluit cu lux de amănunte cum a fost contactat de FCSB, dar și cât de rapid a ajuns la un acord cu Becali.

Eu aveam 3 zile libere de la echipă și am plecat la Firenze. Un city break. Mă sună un număr, era târziu, era 12 și puțin noaptea. Era MM Stoica: ‘Cristi, MM Stoica sunt, vezi că o să te sune Gigi în două minute’. M-a sunat nea Gigi, ne-am înțeles.

Mi-a zis: ‘Tată, vrei să vii la Steaua? Îți dau atât, îți convine?’. Am încheiat a doua zi la prânz, simplu, repede. M-a sunat nea Vali Argăseală, am luat primul avion spre București, de la Bologna parcă. Era ultima zi de transferuri. FCSB a plătit 50.000 de euro pentru mine celor de la Concordia Chiajna„, a declarat Cristi Bălgrădean, la ”Un Podcast”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare