Joi, 1 august, CFR Cluj face deplasarea la Neman Grodno pentru manșa secundă din turul 2 al preliminariilor Conference League, de la ora 21:00. Înaintea meciului, președintele clujenilor Cristi Balaj (52 de ani) a avut un mesaj de avertizare pentru elevii lui Dan Petrescu (56 de ani).
Cristi Balaj pune presiune pe jucătorii CFR-ului
Pentru a se califica în turul 3 preliminar Conference League, ardelenii trebuie să o învingă pe Neman Grodno, în returul care va avea loc pe stadionul Gyirmoti din Gyor, Ungaria.
Înaintea meciului decisiv, președintele clublui din Gruia Cristi Balaj le-a transmis jucătorilor că în caz că vor pierde meciul, aceștia nu vor avea nicio scuză. Jucătorii lui Dan Petrescu trebuie să abordeze o atitudine foarte serioasă și să dea tot ce le e în putință pentru a obține un rezultat pozitiv.
„Este un retur periculos, nu vom avea nicio scuză dacă nu ne vom califica. Faptul că suntem echipa favorită nu face decât ca adversarul să fie mai concentrat. Echipa, jucătorii, cunoscând deja echipa adversă, trebuie să o trateze serios pe Neman, pentru că nu este de glumit.
Dacă în campionat pot remonta anumite rezultate, în competiția europeană nu mai ai șansa de a redresa lucrurile. Din punctul meu de vedere, doar starea de spirit, atitudinea, vor fi cele care vor face diferența și nu calitatea jucătorilor.” a declarat Cristi Balaj, la Digi Sport.
Louis Munteanu, nerăbdător să joace pentru CFR
În cursul zilei de miercuri, 31 iulie, CFR a anunțat venirea lui Louis Munteanu (22 de ani), de la Fiorentina.
În schimbul fotbalistului, CFR Cluj a plătit 2.5 milioane de euro. Louis Munteanu revine astfel în fotbalul românesc, după ce a făcut pregătirea de vară alături de Fiorentina.
În ultimele două sezoane, fotbalistul a jucat sub formă de împrumut sub comanda lui Gheorghe Hagi, la Farul Constanța.
Aflat în negocieri și cu Gigi Becali, Louis Munteanu a ales-o în cele din urmă pe CFR și a transmis un mesaj scurt, imediat după anunțul oficial al ardelenilor.
„Ne vedem curând (n.r. și un emoticon cu o inimă)„, a scris Louis Munteanu, pe Instagram.