Corvinul Hunedoara a reușit o performanță colosală în primul tur preliminar al Europa League, trecând cu 4-0 de Paksi, vicecampioana Ungariei, în deplasare. Sergiu Buș a deschis scorul pe pământ maghiar cu un voleu superb, în minutul nouă. Al doilea gol al întâlnirii a venit în prelungirile primei părți, mai precis în minutul 40+5. Lupu a majorat avantajul trupei din eșalonul secund al fotbalului românesc. Corvinul a dominat confruntarea cu Paksi, astfel că a treia reușită a picat tot în poarta vecinilor noștri. Lupu a reușit să înscrie a doua oară în minutul 86, stabilind scorul final în prelungiri (minutul 90+3): 4-0 pentru hunedorenii lui Florin Maxim, care așteaptă cu nerăbdare returul.
Manșa secundă se va disputa joi, pe 18 iulie, cu cei de la Corvinul în postura de gazde. Partida va avea loc pe stadionul din Sibiu. Paksi a pornit ca favorită, însă jocul orchestrat de gruparea din Liga a 2-a a României nu i-a dat șanse să spere la un rezultat pozitiv.
Corvinul Hunedoara este aproape de calificare. Presa din Ungaria a scos artileria grea la înaintare: „Corvinul a înșelat fotbalul”
În minutul 95 al duelului din Ungaria s-a petrecut o fază controversată, întrucât Flavius Iacob a comis un fault asupra lui Daniel Bode. Arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă pentru Paksi. Decizia a fost schimbată după ce acesta s-a consultat cu „oficialul” din camera VAR. S-a acordat doar lovitură liberă din afara careului maghiarilor.
Jurnaliștii de la Nemzeti Sport au subliniat faptul că Harry Kane a beneficiat de un penalty contra Olandei în urma unei faze asemănătoare. Aceștia au notat că deciziile par a se lua în funcție de importanța competiției, aspect deranjant pentru ei.
Au avut o poziție critică la adresa Corvinului. Au ales să spună că echipa din Hunedoara „a înșelat fotbalul ori de câte ori a putut”, în ciuda scorului înregistrat pe tabelă la final. Aslam Muhammad Usman, arbitrul întâlnirii, a fost și el luat la țintă. Totuși, presa din Ungaria a avut puterea de a recunoaște faptul că Paksi FC a fost departe de forma așteptată.
„Lui Harry Kane i s-a acordat un penalty împotriva Olandei miercuri, lui Norbert Könyves, nu – cei din camera VAR ar trebui cu siguranță să ofere o explicație pentru decizie. În timp ce la acest tip fault s-a acordat un penalty la Campionatul European, nu mai este cazul în Europa League.
Corvinul a înșelat fotbalul ori de câte ori a putut, iar Aslam Muhammad Usman, membru al vechii dinastii de arbitraj norvegiene, s-a dovedit a fi complice la asta.
Dar să nu fim nedrepți, Paks era la ani-lumină de cea mai bună formă. A fost doar «cireașa de pe tort» că, la sfârșitul prelungirilor, arbitrul a acordat penalty la faultul asupra lui Dániel Böde, apoi, după ancheta VAR a decis că este doar o lovitură liberă”, au transmis maghiarii, potrivit sursei citate anterior.