Cornel Dinu a analizat în stilul său sarcastic remiza albă dintre FCSB şi Raid, de pe Arena Naţională. „Procurorul” a contestat statutul de rapidist al lui Şumudică, apoi a remarcat că formaţia campioană a avut un joc mai consistent.
Conform lui Mister, echipa din Giuleşti a echilibrat raportul de forţe abia în ultimele 15 minute.
Dinu s-a referit şi la „vânzoleala de frondă posterioară”
Fostul antrenor de la Dinamo a observat că portarul Siegrist este cel mai reușit transfer al giuleștenilor în acest sezon.
„Pe margine, senzația a făcut-o, ca de obicei, grimasa deja bine-cunoscută a lui Șumudică, într-o „jacă dă firmă”, se spune, dar care, după cum se strâmbă purtătorul, aduce a… cămașă de forță!
Marele rapidist a jucat doar în vreo 96 de meciuri la echipa de lângă Podul Grant, adică, pe adunate cam 4 sezoane. Și doar în 2010-2011 i-a fost antrenor. Tare naivă suflarea giuleștină cu interpretarea pedigriului de adevărați rapidiști…
„Fecesebecaliuța” a fost mai consistentă: și Miculescu, și Olaru, și „George” Popescu, fost Octavian Popescu până la „nașul” Gigi Becali, l-au evidențiat cu șuturi chiar periculoase pe cel mai bun jucător al Rapidului duminică seară, portarul belgian Siegrist, cel mai reușit transfer al giuleștenilor în acest sezon, un mare și… sigur, și la propriu, și la figurat, câștig.
Rapid a echilibrat raportul posesiei în ultimele 15 minute, ajungând mai des în terenul lui FCSB fostă Steaua. Dar fazele cu adevărat periculoase au lipsit, înlocuite doar de confettii de atacuri fără finalizare. Și când nu e finalizare, degeaba sforțare…
Cireașa pe tortul de ciocolată amăruie a fost vânzoleala de frondă posterioară ultimului fluier, îmbrânceli pe tunelul spre vestiare și apoi îmbrățișări fanariote ca în „D-ale carnavalului” caragialesc, încununate cu „pupat toți Piața Endependenți”, cu Mazetalambous ot Berceni și Șopârlică de Giulești în rolurile principale din shakespeareanul mioritic „Mult zgomot pentru nimic”. Adică FCSB – Rapid nula na nula”, a scris Cornel Dinu pentru fanatik.ro.
FCSB – Rapid 0-0. Echipele de start:
FCSB (4-3-3): Târnovanu – Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Olaru, Șut, Fl.Tănase – Băluță, Miculescu, Oct.Popescu
Rezerve: Vlad, Pantea, Panțîru, Chiricheș, M. Popescu, Ștefănescu, Edjouma, Alhassan, Phelipe, Musi, Popa, Baeten
Absenți: Daniel Bîrligea (suspendat)
Antrenor: Elias Charalambous
Rapid (3-4-3): Siegrist – Manea, Ignat, Pașcanu – Onea, Kait, Christensen, Borza – N’Jie, Boupendza, Petrila
Rezerve: Aioani, Blazek, Braun, Gojkovic, Emmers, Vulturar, Grameni, Micovschi, Pop, Hasani, Dobre, Burmaz
Absenți: Jakub Hromada (suspendat), Cristi Săpunaru (accidentat)
Antrenor: Marius Șumudică