Controversatul Călin Georgescu i-a înfuriat pe fanii lui Gică Hagi. Cum a ajuns „regele” în discursul candidatului la președinție

O țară întreagă a auzit de Călin Georgescu, candidatul la prezidențiale care a ajuns până în turul al doilea al alegerilor, dar din vina căruia scrutinul va fi reluat, în 2025. După victoria din turul 1, se pregătea pentru ultima probă a cursei pentru Cotroceni, cu interviuri și apariții media. La un moment dat, s-a folosit până și de numele lui Gică Hagi pentru a reuși să-și câștige și mai mulți susținători. Fanii „regelui” nu au fost deloc încântați că antrenorul a fost târât, fără voia sa, într-o campanie politică.

În încercarea sa de a convinge românii să-l voteze la scrutinul care n-a mai existat, fostul candidat spunea că stilul său de a conduce ar urma să fie precum cel al lu Hagi. Asemuia performanța făcută de Hagi pe teren cu abilitățile sale de lider.

Gheorghe Hagi / Foto: Profimedia

„Dacă ar fi să compar stilul meu de a conduce România cu stilul unui fotbalist român, l-aș alege pe Gheorghe Hagi. Vreau să fiu un lider care pune România pe primul loc, să aduc unitate, performanță și speranță, la fel cum Hagi a făcut-o pe teren, dăruind totul pentru echipă și pentru țară”, a spus Călin Georgescu, în cadrul unui interviu pentru Prosport.

Călin Georgescu s-a folosit și de imaginea Nadiei Comăneci în campania sa

În relativ aceeași perioadă în care se asemăna singur cu Gică Hagi, același candidat s-a folosit și de imaginea Nadiei Comăneci. Nu i-a cerut niciun acord, nu a anunțat-o măcar în prealabil, ci doar și-a pus planul în aplicare. Mulți au picat în escrocheria aceasta și l-au votat, crezând că este susținut de vedete și personalități cunoscute.

Gimnasta care a scris istorie a aflat destul de târziu că a fost inclusă, fără voia ei, într-o campanie politică.

„Sunt foarte surprinsă să văd că se foloseşte imaginea mea fără buna mea ştiinţă”, a recunoscut Nadia Comăneci, pentru Orange Sport.

Nu a spus și dacă are de gând să acționeze în instanță sau să ia măsurile adecvate împotriva lui Călin Georgescu. De asemenea, nu a revenit la acest subiect nici după ce politicianul a devenit personajul principal al unei ample anchete cu influențe rusești.

Nadia-Comaneci-prima-reactie-dupa-moartea-fostului-sau-antrenor-Bela-Karolyi
Nadia Comăneci. Sursă foto: Profimedia

„Politica nu m-a fascinat, nu înţeleg şi cred că e bine să stau în lumea mea, a sportului unde pot crea ceva ca să creştem. (…) Şi în sport, nu trebuie să te naşti într-un loc special ca să devii cel mai bun, dar trebuie existe o oportunitate. Eu nu am tik-tok. Este o influenţă diferită, nu tot ce se pune în social media e adevărat. Cel mai bine e să stai în zona ta daca nu stii şi nu te pricepi”, a transmis Nadia Comăneci, la gala „110 ani de Olimpism”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare