Continuă incidentele din Superligă. După scandalul în care a fost implicat Adrian Mititelu, Dorinel Munteanu se află în prim-planul altui moment tensionat

Continuă incidentele din Superligă. Dorinel Munteanu și Adrian Mititelu au fost implicați, în trecutul apropiat, într-o serie de evenimente tensionate.

Continuă incidentele din Superligă. Probleme pentru Dorinel Munteanu

Dorinel Munteanu, antrenorul de 55 de ani de la Oțelul Galați, a fost eliminat în meciul cu Dinamo, în minutul 75. Partida s-a disputat pe „Arcul de Triumf”, duminică seară, „câinii” obținând victoria, scor 3-1. Tehnicianul gălățenilor a văzut cartonașul galben în urma protestelor, însă nu s-a oprit. I-a adresat injurii asistentului, lucru care i-a adus eliminarea, după care i-a întins mâna acestuia, retrăgând-o înainte de a i se răspunde la salut.

Continua incidentele din Superliga. Dupa scandalul in care a fost implicat Adrian Mititelu, Dorinel Munteanu se afla in prim-planul altui moment tensionat

Continua incidentele din Superliga. Dupa scandalul in care a fost implicat Adrian Mititelu, Dorinel Munteanu se afla in prim-planul altui moment tensionat

Continua incidentele din Superliga. Dupa scandalul in care a fost implicat Adrian Mititelu, Dorinel Munteanu se afla in prim-planul altui moment tensionat

Continua incidentele din Superliga. Dupa scandalul in care a fost implicat Adrian Mititelu, Dorinel Munteanu se afla in prim-planul altui moment tensionat

Nu este primul moment încărcat care îl are pe antrenorul Oțelului în prim-plan. Recent, la conferința de presă care a urmat după partida cu Rapid, din Giulești, Dorinel Munteanu i-a numit pe unii fani rapidiști „bronzați”, în urma comportamentului suporterilor din timpul meciului.

A doua zi după meciul pe care echipa sa l-a disputat la București, contra lui Dinamo, încheiat cu înfrângerea elevilor săi și cu eliminarea lui de către centralul Andrei Moroiță, Dorinel Munteanu a ajuns la spital. Antrenorului i s-a făcut rău ulterior partidei, motiv pentru care nu a putut oferi declarații la sfârșit. Laurențiu Iorga, preparatorul fizic al echipei, a răspuns la întrebările reporterilor în locul tehnicianului.

„Sunt pe perfuzii, la spital, la Galați. Am plecat după meciul de aseară. Cu privire la meci, da… nu mi-a dat cartonaș roșu direct, ci al doilea galben”, a spus Dorinel Munteanu, potrivit Iamsport.

Pe gălățeni îi așteaptă un meci complicat, pe terenul fotbaliștilor pregătiți de Gică Hagi, care va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00. Oțelul Galați se află pe locul 11 în Superligă, cu 31 de puncte obținute în 26 de jocuri.

Adrian Mititelu, bătaie în centrul Craiovei

Cu câteva zile înaintea întâmplării petrecute pe stadionul „Arcul de Triumf”, Adrian Mititelu a fost implicat într-un scandal în fața sediului echipei sale, FCU Craiova. Conducătorul din Bănie este acuzat de Bogdan Grigore, un avocat din Craiova, că l-ar fi lovit și scuipat, dar omul de afaceri a negat: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu a fost vorba de o bătaie sau altceva”, a declarat Mititelu, conform Prosport. Patronul oltenilor susține că individul l-ar fi jignit pe fiul său, Adrian Mititelu junior, în mediul online.

Avocatul a depuns plângere la poliție, iar incidentul a fost confirmat de forțele de ordine. IPJ Dolj a emis un comunicat cu privire la conflictul iscat între patronul celor de la FCU Craiova și individ.

Băiatul lui Adrian Mititelu, la rândul lui, a fost protagonistul unui episod scandalos, în octombrie 2023. Atunci, în urma unui penalty neacordat și a unui gol anulat echipei sale în meciul cu UTA Arad, acesta l-a atacat pe arbitrul Marian Barbu. UTA a învins atunci, scor 3-2, pe terenul oltenilor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare