Continuă arestările în rândul ultrașilor! Doi suporteri, reținuți după incidentele petrecute înaintea derby-ului Băniei

Continuă valul de arestări în rândul utrașilor români, după cele petrecute în cazul apărut la Rapid. Doi suporteri au fost arestați pentru 30 de zile, însă motivul este cu totul și cu totul altul față de cel pentru care liderul galeriei giuleștene a primit aceeași sentință.

Este vorba despre un incident la care cei doi ultrași au luat parte cu o zi înaintea derby-ului Băniei, dintre FCU Craiova și Universitatea Craiova, din data de 10 martie.

Arestările în rândul ultrașilor nu se opresc: doi suporteri CSU Craiova, reținuți

Polițiștii din cadrul IPJ Dolj au arestat doi suspecți, în legătură cu vandalizarea sediului clubului patronat de către Adrian Mititelu, cu o zi înainte ca cele două rivale din Craiova să se întâlnească pe teren, într-un meci din cadrul rundei cu numărul 30 din SuperLiga.

Potrivit celor de la gsp.ro, cei doi indivizi fac parte din „Peluza Nord Craiova”, facțiunea de ultrași care susține clubul condus de către Mihai Rotaru, iar în cursul zilei de miercuri ar urma să primească o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

  • În derby-ul Băniei, FCU Craiova a cedat, din postura de echipă gazdă, scor 1-2. Aurelian Chițu a marcat pentru formația lui Mititelu, în timp ce pentru rivali au punctat Alexandru Mitriță și Ștefan Baiaram.

Comunicatul emis de IPJ Dolj

„În continuarea cercetărilor privind evenimentul produs în dimineața zilei de 09 martie a.c., în municipiul Craiova, prin care persoane necunoscute ar fi aruncat cu o substanță necunoscută pe peretele exterior și pe ușa de acces ale unui magazin aparținând unui club sportiv, în această dimineață, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Craiova au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Craiova.

Cu această ocazie au fost ridicate mai multe mijloace de probă, două persoane fiind conduse la audieri. Astfel, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au dispus reţinerea a doi bărbați, de 33 și 20 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

În cursul zilei de mâine, 20 martie, cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a comunicat IPJ Dolj, pe data de 19 martie.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare