Conflicte neștiute între Ciprian Tătărușanu și Gigi Becali! Cum a reacționat fostul portar de la FCSB: „Foarte curajos”

Ciprian Tătărușanu (38 de ani) este unul dintre cei mai buni portari români din ultimele două decenii, însă goalkeeper-ul a decis să se retragă din fotbal luna trecută.

Ciprian Tătărușanu îi ținea piept lui Gigi Becali

După 5 ani petrecuți la FCSB, Ciprian Tătărușanu avea să ajungă la Fiorentina, în 2014, liber de contract. Goalkeeper-ul român a simțit pe propria piele ce înseamnă să lucrezi cu Gigi Becali și chiar a avut anumite dispute cu afaceristul din Pipera.

Florin Țene, cel care i-a fost antrenor de portari lui Ciprian Tătărușanu la FCSB, a dezvăluit un episod neștiut între „Tătă” și Becali.

”Eu cred că este unul dintre cei mai titrați portari pe care i-a avut România vreodată. Să joci la AC Milan, Nantes, Fiorentina, să joci la echipele mari din Europa. Să evoluezi pentru echipa României. 

Are o personalitate foarte puternică. Un băiat foarte serios. Drept. Nu-i plăceau lucrurile să se onduleze. Tot timpul avea clinciuri cu Gigi Becali. Lui dacă i s-a promis ceva, așa trebuie să fie. Foarte curajos!

La un moment dat, Becali i-a luat banderola. ‘Vorbește prea mult’. El vorbea nu pentru el, pentru băieți. Nu s-a supărat, din contră, s-a pregătit. Mi-a zis că muncește și a făcut-o în continuare.  Drept dovadă, prin caracterul lui și firea lui a ajuns la cele mia bune echipe”, a spus Florin Tene, potrivit Sport.ro.

Juventus București, Gloria Bistrița, FCSB, Fiorentina, Nantes, Olympique Lyon, AC Milan și Abha sunt echipele din cariera lui Ciprian Tătărușanu.

Unde a încasat Tătărușanu cel mai mare salariu

Chiar dacă a evoluat în cariera sa pentru formații precum AC Milan, Lyon sau Nantes, Ciprian Tătărușanu a câștigat cei mai mulți bani în afara Europei. Pentru a veni la Abha, „Tătă” a fost convins cu un salariu anual de 1.8 milioane de euro, cu mult peste ceea ce primise până în vara anului 2023.

La AC Milan, Ciprian Tătărușanu a avut un salariu de 1.2 milioane de euro pe sezon, același pe care l-a avut și la Lyon. În perioada petrecută la Nantes, fostul portar al României era remunerat cu aproximativ 900.000 de euro anual.

Ca o comparație, în momentul în care a sosit de la Gloria Bistrița la FCSB, în anul 2009, Ciprian Tătărușanu a semnat un contract valabil pe 5 ani, în care era stipulat un salariu lunar de 18.000 de euro, adică 216.000 de euro anual.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare