Lamine Yamal a semnat un nou contract cu FC Barcelona, de lungă durată, valabil până în 2031, în condițiile în care actuala înțelegere urma să expire la finalul sezonului viitor.
Lamine Yamal are în noul contract cu FC Barcelona o clauză de reziliere de un miliard de euro
În noul acord există inclusiv o clauză de reziliere absolut uriașă, în valoare de nu mai puțin de un miliard de euro. În plus, potrivit jurnaliștilor spanioli de la AS, care îi citează pe catalanii de la Mundo Deportivo, în acest contract a fost stipulată și o clauză care prevede ca fotbalistul în prezent în vârstă de doar 17 ani să primească un bonus financiar mai mult decât consistent de fiecare dată când el câștigă trofeul individual „Balonul de Aur”, acordat în fiecare an de către renumita publicație France Football.
De asemenea, conform sursei citate, Yamal a solicitat înainte de a semna prelungirea ca el să fie inclus din stagiunea viitoare în grupul jucătorilor care obișnuiesc să execute loviturile de la 11 metri și loviturile libere la FC Barcelona.
În prezent, principalii executanți de penalty-uri de la echipa antrenată de Hansi Flick sunt Robert Lewandowski, Raphinha, Dani Olmo și Ferran Torres, iar în ceea ce privește fazele fixe per total pe această listă se mai regăsește și numele lui Fermin Lopez.
Pe de altă parte, este de așteptat ca din această vară Lamine Yamal să preia și tricoul cu numărul 10 la gruparea blaugrana, purtat în trecut, printre mulți alți fotbaliști de renume, inclusiv de Lionel Messi.
Conferința oficială de presă a fost programată pe data de 13 iulie
Internaționalul spaniol a semnat așadar noul contract cu FC Barcelona în cursul zilei de marți la sediul clubului, dar cu această ocazie nu a fost organizată și o conferință de presă, așa cum se procedează de obicei în astfel de situații, astfel încât, în mod evident, Yamal nu a făcut declarații.
Motivul este reprezentat de faptul că bunica sa, o persoană extrem de importantă pentru el, nu a putut fi prezentă la acest eveniment. Așadar, s-a considerat că este mai bine ca prezentarea oficială să se desfășoare pe data de 13 iulie, când de altfel contractul va și fi înregistrat oficial, întrucât abia atunci fotbalistul va împlini vârsta de 18 ani, și astfel femeia va putea fi de asemenea prezentă.
