Claudiu Keșeru a numit cel mai bun fotbalist român din prezent. Atacantul consideră că Dennis Man arată o formă extraordinară, atât la echipa națională, cât și la Parma.
Claudiu Keșeru a numit cel mai bun fotbalist român din prezent: „Jos pălăria pentru el!”
Claudiu Keșeru a vorbit și despre șansele de calificare ale României la Campionatul Mondial. Fotbalistul rămâne totuși rezervat, dar consideră că România are o generație foarte bună, cu potențial.
„Am avut un start excepțional. A fost acel 3-0 cu Kosovo și chiar dacă partida cu Lituania a fost mai greuță pe hârtie, cred că suntem o echipă care excelează pe contraatac. Vom putea surprinde mulți adversari, care sunt favoriți în fața noastră.
A avut o ascensiune logică, a luat-o treptat. Jos pălăria pentru el! Probabil mulți s-au așteptat să strălucească alții înaintea lui, dar a avut o creștere bună. De fiecare dată când a venit la națională a menținut un nivel mediu spre ridicat.
Cred că e prea devreme să vorbim de o calificare la Mondial. Avem o generație interesantă, dar depinde și de starea jucătorilor la momentul respectiv, forma lor, dacă joacă sau nu. Sunt multe de luat în calcul”, a declarat Claudiu Keșeru, potrivit iamsport.ro.
Italienii sunt dezamăgiți de Dennis Man după prestația din Bologna – Parma
Dennis Man a fost titular în meciul Bologna – Parma 0-0, disputat în cursul zilei de duminică în etapa cu numărul 7 din acest sezon de Serie A.
Internaționalul român în vârstă de 26 de ani a fost înlocuit în minutul 89 de antrenorul Fabio Pecchia cu ivorianul Drissa Camara. În condițiile în care gruprea gialloblu a evoluat în inferioritate numerică în această partidă încă din minutul 52, după eliminarea lui Woyo Coulibaly, parmegianii nu au reușit în partea secundă a jocului să își creeze prea multe ocazii notabile de gol.
Astfel, nici fostul jucător de la UTA sau FCSB nu a excelat, așa cum s-a întâmplat la începutul acestei stagiuni, atunci când el a reușit să marcheze trei goluri și să ofere o pasă decisivă.
Iar acest aspect chiar a fost scos în evidență la finalul meciului de către jurnaliștii de la Tuttomercatoweb, cei care au notat că așteptau total altceva din partea fotbalistului român, pe care l-au notat cu 5.5 pentru jocul prestat la Bologna.
Pe de altă parte, ca o circumstanță atenuantă, italienii au precizat și că Dennis Man a jucat în mare parte a meciului în flancul stâng al liniei ofensive de la Parma, în condițiile în care se știe foarte bine că el dă cel mai bun randament al său în partea dreaptă.
În această partidă, a intrat pe parcurs și celălalt internațional român de la Parma, Valentin Mihăilă, mai exact în minutul 72, în locul lui Ange-Yoan Bonny, dar nici el nu a reușit să își pună prea mult amprenta pe jocul ofensiv al echipei sale.