„Ciobănia” lui Radu Drăgușin, uitată de autorul Florin Răducioiu. Și-a turnat cenușă-n cap după declarațiile la adresa fundașului de la Tottenham

Radu Drăguşin a reuşit să-l convingă pe Florin Răducioiu de calităţile sale. Asta după ce fostul atacant al naţionalei folosise cuvântul „ciobănie” pentru a descrie prestaţiile stopperului aflat pe atunci la Genoa.

Răducioiu şi-a pus cenuşă în cap, afirmând că n-are nimic personal cu jucătorul lui Tottenham.

Florin Răducioiu şi-a cerut scuze

Fostul „vârf” de la Dinamo sau AC Milan şi-a prezentat scuzele pentru modul de adresare.

„Nu a fost o chestie personală. A fost doar o reacție a mea, poate un pic dură, recunosc, prin acel cuvânt «ciobănie». Cred că acolo am greșit, îmi cer scuze și, de fapt, am făcut-o acum câteva luni.

Înțeleg că a luat amploare acest transfer al lui Tottenham, dar nimic nu îl îndreptățea și nimeni nu trebuia să-l premieze cel mai bun jucător al României.

Consider că cel mai bun jucător al României trebuie să fie un jucător de spectacol, un jucător care să îmi transmită emoție, ceea ce Drăgușin nu a făcut. Asta a fost, nimic personal!”, a declarat Florin Răducioiu la Orangesport.

Radu Drăguşin a strâns 13 meciuri în tricoul echipei naţionale. N-a marcat încă niciun gol.

Răducioiu regretă că s-a retras devreme

Altfel, „Radu” regretă că s-a retras de la echipa naţională la doar 26 de ani.

„A fost o alegere pe care am luat-o singur, au fost nişte probleme la nivel de Federaţie. A fost o neînţelegere cu Mircea Sandu şi m-am retras. De obicei se spune să nu avem timp de regrete, dar nu e chiar aşa. Cel mai mare regret e faptul că m-am retras de la echipa naţională, că n-am mai luptat să îmi recâştig acest tricou al echipei naţionale.

Mi-aş fi dorit să fiu eu cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale. Mă macină şi acum treaba asta, a fost o decizie tare proastă”, a mai afirmat Florin Răducioiu, care a marcat 21 de goluri în 40 de meciuri la prima reprezentativă.

Cei mai buni marcatori pentru România sunt Gică Hagi (125 de meciuri) şi Adi Mutu (77 de meciuri), ambii cu câte 35 de reuşite.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare