FCSB va juca împotriva celor de la Maccabi Tel Aviv, în turul doi preliminar din Champions League. Până atunci, campioana României mai are de disputat returul cu AC Virtus, însă scorul întregistrat în San Marino (7-1) este unul care le asigură un confort elevilor lui Elias Charalambous.
Charalambous și Pintilii merg să o spioneze pe Maccabi Tel Aviv
Luni, 15 iulie, Elias Charalambous și Mihai Pintilii vor merge în Israel, pentru a vedea meciul celor de la Maccabi Tel Aviv cu Petah Tikva, în Supercupa Israelului. Anunțul i-a aparținut lui MM Stoica, iar oficialul FCSB-ului a explicat de ce este necesar ca cei doi membri din staff-ul roș-albaștrilor să se deplaseze în „Țara Sfântă”.
”A fost foarte ciudat terenul din partida cu Virtus, dar bun, părea sintetic, mochetă. Nu poate fi revelant în nicio privinţă meciul ăsta. Aş vrea eu să-l ia ca reper cei de la Maccabi. N-ar mai veni la meci dacă l-ar lua ca reper. Atât pentru noi, cât şi pentru ei, este cea mai importantă dublă a sezonului.
O să meargă Elias şi Pintilii să vadă meciul luni la Tel Aviv (n.r. – din Supercupa Israelului). E altceva când îi vezi direct de acolo, faţă de cum îi vezi pe Wyscout la meciuri amicale.
Noi trebuie să concretizăm avantajul pe care ni l-au dat sorţii la modul ăsta, că n-au avut meci până acum şi au schimbat şi antrenorul”, a spus Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.
Maccabi Tel Aviv – FCSB se joacă în Ungaria
Meciul tur va avea loc pe terenul FCSB-ului (23 – 24 iulie), în timp ce returul se va disputa o săptămână mai târziu (30 – 31 iulie). Campioana României nu va merge însă în Israel pentru duelul decisiv, ci va evolua în Ungaria în meciul în care Maccabi Tel Aviv va fi echipa gazdă, anunță Golazo.ro
Concret, Maccabi Tel Aviv nu poate juca în Israel meciurile din cupele europene, din cauza războiului cu Fâșia Gaza. Astfel, a fost ales stadionul Bozskik Arena, care are o capacitate de 8.500 de locuri.
Acest aspect poate reprezenta un adevărat avantaj pentru FCSB, asta deoarece ambele formații vor evolua pe un teren străin. Totodată, elevii lui Elias Charalambous vor avea un drum mai scurt de făcut până în Budapesta, în comparație cu cei de la Maccabi Tel Aviv.