Cea mai sexy antrenoare din România e pasionată de fotbal. Cu ce echipă ține Mihaela Evi

Mihaela Evi este considerată de către anumiți oameni drept „cea mai sexy antrenoare de handbal din România”, iar recent s-a aflat despre ea că este în același timp și o pasionată de fotbal.

Femeia în vârstă de 35 de ani, fostă handbalistă, dar care a fost nevoită să abandoneze acest sport la doar 20 de ani din cauza unor probleme medicale, se ocupă în prezent de o echipă de handbal feminin la nivel juvenil la Gloria Bistrița.

Mihaela Evi, „cea mai sexy antrenoare din România”, a dezvăluit recent că simpatizează cu Universitatea Cluj

Ea a dezvăluit recent că este interesată și de fotbal și, de asemenea, că simpatizează cu Universitatea Cluj. De altfel, recent chiar a fost prezentă pe „Cluj Arena” alături de fiul său, pentru a asista la partida disputată de „șepcile roșii” în compania celor de la FCSB, terminată la egalitate, scor 0-0, iar ulterior a ținut să împărtășească această experiență cu prietenii ei din mediul virtual.

„Turism sportiv. Cam asta fac eu în vacanțe de când a crescut Claudel (n.r. fiul său) și joacă FIFA. Bine, cred ca îmi era destinat și prin prisma meseriei, pentru ca am călătorit în toată lumea și în toată Europa, dar am vizitat mai mult săli de sport, și mai nou, stadioane.

Avem și o colecție de tricouri, suveniruri din fiecare oraș pe care îl vizităm, cu echipa de fotbal/handbal. Ultimul intrat, tricoul celor de la U Cluj, echipa pe care o simpatizez. Are suflet (n.r. emoticoane albe și negre)”, a scris ea pe Instagram.

Ce spune despre activitatea sa intensă de pe rețelele de socializare

Mihaela Evi a devenit cunoscută în spațiul public din România în principal prin prisma faptului că obișnuiește să posteze foarte multe fotografii pe rețelele de socializare. Recent, ea a vorbit deschis despre acest subiect și a ținut să precizeze că privește acest fenomen al platformelor de socializare ca pe un risc destul de mare pentru tinere.

„Fac și postări plătite, dar nu e activitatea mea principală. Fiind și pe partea de sport, refuz multe cereri de a face reclame, la băuturi, la țigări, la pariuri etc. Aș fi putut face mai mulți bani din activitatea online decât din sport. Dar nu ar fi OK. Nu e normal eu să le țin prelegeri fetelor, iar apoi să fac reclamă la țigări.

Da, e o tentație pentru fete să facă bani ușor, cu un cont pe OnlyFans, apoi să-și ia casă la 20 de ani pentru că-și pun poze dezbrăcate. Noi credem în faptul că mai bine domnișoarele fug la sală să facă sport. Ține și de părinți cât stau copiii pe social media”, a spus ea, potrivit gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare