Ce s-a ales de Eugenie Bouchard, superba rivală a Simonei Halep. Cum arată fosta mare speranță a tenisului mondial la 30 de ani

În urmă cu aproximativ 10 ani, canadianca Eugenie Bouchard era una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis din lume. Ajungea locul 5 WTA și se anunța o pretendentă serioasă pentru fotoliul de lider WTA, dar și al generației sale.

În 2014, Eugenie juca semifinale la Australian Open și Roland Garros, și pierdea finala de la Wimbledon, în fața Petrei Kvitova, scor 3-6, 0-6.

Eugenie Bouchard a uitat de tenis!

Chiar și așa, superb blondină cucerise inimile multor suporteri. Era pe val și a preferat să profite din plin de acest aspect – mai ales în raport cu sponsorii – în loc să caute soluții pentru a-și îmbunătăți evoluțiile.

După acel an 2014, au urmat câteva turnee bune, răzlețe, dar fără să mai câștige vreun turneu. În 2016, a pierdut finalele de la Wuhan Open și Hobart, în 2020 a cedat finala de la Istanbul în fața româncei Patricia Maria Țig, iar în 2021 a pierdut ultimul act la Aberto Zapopan (250 WTA), în fața Sarei Sorribes din Spania.

Eugenia Bouchard a ajuns, astăzi, la 30 de ani, și chiar dacă nu mai are succesul din teren, care i-a adus 7.000.000 de dolari în conturi, continuă să strălucească cu fiecare ocazie, departe de racheta de joc.

În acest moment, Eugenie Bouchard se află undeva pe locul 327 WTA, având cu un punct mai mult decât ”rebela” tenisului românesc, Andreea Prisăcariu, cea care nu a intrat niciodată în TOP 300 WTA.

Și nici nu pare că o mai interesează să se întoarcă în elita tenisului mondial. Pe 25 februarie, Eugenia împlinit 30 de ani și a atras din nou toată atenția în mediul online. A pozat pentru provocator cu mesajul ”Așa arată 30”, fiind foarte mândră de faptul că se menține în cea mai bună formă fizică, chiar dacă succese de pe terenul de tenis lipsesc cu desăvârșire.

Bouchard rămâne la fel de fotogenică, iar ea știe acest lucru. A aflat că poate câștiga foarte mulți bani și fără să joace tenis, prin imaginea sa, iar conturile devin mai ”rotunde” ca niciodată!

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare