Ce s-a ales de Consuelo, superba soție a lui Adrian Mutu. Fostul fotomodel are o viață prosperă și liniștită

Fostul fotomodel Consuelo Matos, trecută recent de vârsta de 50 de ani, a doua soție a lui Adrian Mutu, mariajul lor desfășurându-se în perioada 2005 – 2013, locuiește în prezent, așa cum era și firesc în mare măsură, în Republica Dominicană, țara sa de origine, unde le crește pe cele două fiice ale actualului antrenor de la CFR Cluj, Adriana și Maya.

În paralel, femeia care în trecutul apropiat a jucat și în două filme, „Desperado” și „El Mariachi”, desfășoară o activitate foarte profitabilă în domeniul imobiliar.

Consuelo, fosta soție a lui Adrian Mutu, desfășoară în prezent o afacere de succes în țara sa natală, Republica Dominicană

Ea deține propria agenție, iar aceasta are în patrimoniu mai multe case situate într-un complex considerat de lux, unde o locuință are un preț situat în jurul valorii de un milion de dolari.

În cartea sa autobiografică, „Revenirea din infern”, Adrian Mutu a povestit pe larg despre relația sa cu Consuelo Matos, de la momentul în care a cunoscut-o până la cel în care ei s-au despărțit.

„Domnișoara cu care mă vedeam venea cu o prietenă, Consuelo Matos Gomez, ministrul-consilier al Republicii Dominicane la Vatican. Ne-am cunoscut la Roma și, treptat, ne-am dat seama că între noi există o atracție.

Ce mi-a plăcut la ea? Era sensibilă, caldă. OK, eram firi foarte diferite, dar pe atunci credeam că acest lucru este benefic, pentru că urma să ne completăm. Șase, șapte luni am fost prieteni, apoi am decis să ne căsătorim. După câțiva ani, au apărut, din păcate, divergențele între noi doi, multe dintre ele provocate de diferența de cultură. Intervenise monotonia, lucru firesc când stai mult timp împreună cu o persoană.

Fiind firi opuse, relația a început să scârțâie. A contat mult și faptul că încercam să mă întorc în țară, iar Consuelo, deși nu mi-o spunea direct, nu prea dorea acest lucru. Am semnat cu cei de la Ajaccio, acela a fost momentul în care ne-am despărțit de tot. Am rămas în relații civilizate și cu două fetițe superbe”, a explicat Adrian Mutu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare