Ce pensie mică are nevasta lui Dumitru Dragomir, după zeci de ani de muncă. A fost cadru didactic

Nevasta lui Dumitru Dragomir nu se bucură de o pensie prea mare, asta după ce a ajutat la formarea tinerilor din România timp de ani buni. În trecutul apropiat, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a discutat despre Vica, soția sa, afirmând faptul că este singura sursă de mulțumire din viața lui.

Recent, chiar și pensia lui Dumitru Dragomir a fost dezvăluită, în cadrul unei emisiuni. „Oracolul din Bălcești” se bucură de primirea unor sume colosale în 2024, având în vedere trecutul său din scena politică.

Nevasta lui Dumitru Dragomir, pensie de nimic după o carieră în învătământ

Vica Dragomir este o persoană căreia nu-i place atenția, alegând să nu apară prea des în spațiul public. Soția lui Dumitru Dragomir i-a dăruit acestuia doi băieți, Manuel și Bogdan. Din păcate, Manuel Dragomir și-a pierdut viața în urmă cu mai bine de 30 de ani. De cealaltă parte, Bogdan le-a oferit părinților săi doi nepoți alături de soția lui, Delia. „Oracolul din Bălcești” a discutat despre suma de bani pe care soția sa o încasează lunar din partea statului.

„Nevastă-mea are vreo 2.700 de lei pensie. Nu cheltui nici 2.000 de euro pe lună. Dau la nepoți. N-am bani niciodată”, a afirmat Dumitru Dragomir, conform fanatik.ro

CITEȘTE ȘI: Nababul Dumitru Dragomir are o pensie la care visează mulți români. Câți bani primește fostul șef al LPF din partea statului

În timpul unui interviu din trecut, Dumitru Dragomir și-a exprimat dragostea față de soția lui într-un mod superb, afirmând că nu a fost niciodată un soț infidel.

„Nevasta e sfântă! Soția mea a fost o sfântă, eu nu. Bărbatul trebuie să aducă, am avut o educație țărănească, iar femeia să aibă grijă de bărbat și de casă. Doar de ea am fost mulțumit în cursul vieții mele. O iubesc mai presus decât pe părinții mei, mai presus decât pe mine și pe Dumnezeu! Dacă am supărat-o, îi cer scuze din când în când, chiar și la emisiuni. O iubesc la fel ca în prima zi. Sunt cel mai prost bărbat, n-am înșelat-o pe nevastă niciodată”, a dezvăluit Dumitru Dragomir, potrivit kanald.ro.

„Aș alege-o numai pe ea”

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal nu s-a oprit aici, continuând cu discursul elogios la adresa soției sale. Dumitru Dragomir a depășit pragul de 50 de ani de căsnicie cu Vica Dragomir, însă acest lucru nu l-a făcut pe „Mitică de la Ligă” să își piardă din sentimente. Acesta a afirmat că ar alege-o tot pe actuala soție, dacă ar putea da timpul înapoi.

„Soția mea este un exemplu pentru toate doamnele și domnișoarele. Avem 52 de ani de căsnicie și dacă ar fi să dau timpul înapoi și să aleg o femeie, aș alege-o numai pe ea. De 52 de ori dacă m-aș înjura, nu aș alege pe alta și nu aș găsi pe nimeni să mă înțeleagă! Soția m-a făcut om, mi-a făcut toate poftele toată viața, de-aia o iubesc ca pe Dumnezeu.

Eu sunt un vulcan, ea e la fel, dar știe să mă stingă. Ne mai certăm și noi, mă critică mereu acasă, dar nu mă supăr. Din contră, seara o pup și ne culcăm fericiți. Secretul căsniciei este să nu te culci supărat! Eu o răsfăț în toate felurile posibile, de la iubire până la tot felul de cadouri. Pot să spun că soția mea și gătește foarte bine. Toată mâncarea ei îmi place. Dacă aș spune că nu-mi place ceva, aș jigni-o”, a adăugat Dumitru Dragomir, potrivit sursei menționate anterior.


Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare